Hoțul strigă hoții! Înscenare de furt la Moldova Nouă

modelmic

Hoțul neprins, negustor cinstit, probabil acest proverb l-a avut în minte un bărbat din Moldova Nouă, care a încercat să însceneze un furt, pentru a acoperi faptul că a sustras bani în mai multe rânduri de la societatea comercială pentru care lucra. Din nefericire pentru el, bărbatul se pare că nu s-a priceput foarte bine să își ascundă urmele, el fiind în prezent cercetat de polițiști pentru comiterea mai multor infracțiuni.

Polițiști din cadrul Poliției orașului Moldova Nouă efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt și gestiune frauduloasă, vizat fiind un bărbat de 31 de ani, din localitate, angajat ca și curier la o societate comercială, bănuit că ar fi sustras în mod repetat diferite sume de bani din încasări”, explică Alina Boeru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Aproximativ 16.500 de lei ar fi sustras bărbatul din banii firmei la care era angajat, iar pentru a acoperi furtul acesta a sunat la Poliție și a a reclamat că i-a fost sustrasă o borsetă cu banii din încasări, din autoturismul de serviciu, pe care îl parcase pe o stradă din oraș, lăsând motorul pornit și un geam deschis.

Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul în cauză ar fi sustras, încă de la data angajării pe postul de curier la respectiva societate comercială, bani din încasări, pe care i-ar fi folosit în scopuri personale, sesizând în mod nereal furtul celor 16.500 de lei, din data de 09 octombrie ”, precizează Alina Boeru.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și gestiune frauduloasă, în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei bănuite și recuperării prejudiciului produs în cauză.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei