Hurduzeu modernizează Spitalul Județean dar vrea și o schimbare de comportament a cadrelor medicale!

Administrația județeană din Caraș-Severin accelerează investițiile în infrastructura medicală, mizând pe modernizare, dotări de ultimă generație și îmbunătățirea condițiilor de spitalizare. Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a prezentat recent direcțiile strategice privind dezvoltarea Spitalului Județean de Urgență Reșița, subliniind că investițiile actuale vizează nu doar echipamentele medicale, ci și confortul și calitatea serviciilor oferite pacienților.

Modernizare cu finanțare consistentă

Unul dintre proiectele majore aflate în derulare vizează reabilitarea fostului spital din Bozovici, unde funcționează în prezent Staționarul nr. 4. Consiliul Județean contribuie cu o cofinanțare de 1,6 milioane de lei.

Cofinanțarea pe care Consiliul Județean o asigură este de 1,6 milioane de lei. Prin aceste lucrări de reabilitare, ne dorim ca adresabilitatea acestui staționar să fie mult mai mare”, a declarat președintele Silviu Hurduzeu.

Obiectivul pe termen mediu este ambițios: reînființarea spitalului din Bozovici. Totuși, șeful administrației cărășene subliniază că acest demers presupune mai multe etape esențiale.

Ordinea firească este să facem clădirea, să avem aparatură, să ne putem adresa unor medici care să vină și să lucreze acolo și apoi să putem discuta despre înființarea spitalului”, a explicat acesta.

Lucrări în fază avansată și investiții suplimentare

Autoritățile județene anunță că proiectul este deja într-o fază avansată, existând un contract atribuit în urma unei licitații cu clauză suspensivă.

Există o licitație făcută, există un câștigător. În momentul următor o să dăm ordinul de începere a lucrărilor pentru acest obiectiv”, a precizat președintele CJ Caraș-Severin.

În paralel, alte 10 milioane de lei vor fi direcționate către Staționarul 1 al spitalului din Reșița, cu scopul de a aduce un plus semnificativ de confort pacienților.

Cele zece milioane destinate Staționarului 1 ale Spitalului Județean vor fi pentru lucrări în urma cărora să încercăm ca saloanele să fie prevăzute cu grupuri sanitare proprii”, a spus Hurduzeu.

Pariul lui Hurduzeu: de la aparatură modernă la servicii de calitate, dar și o schimbare de comportament al cadrelor medicale!

În ultimii ani, investițiile realizate prin fonduri europene au vizat în principal dotarea spitalului cu echipamente performante. Printre acestea se numără aparatură de imagistică și diagnostic de ultimă generație.

Ați văzut că și RMN și CT și aparat de gastroscopie și multe alte aparaturi noi au fost achiziționate”, a punctat liderul administrației județene.

Totuși, acesta atrage atenția că modernizarea sistemului medical nu se poate rezuma doar la tehnologie.

E nevoie, pentru a crește calitatea serviciilor oferite, de mult mai mult decât de aparatură medicală. Aici intră și condițiile pe care le oferă spitalul, dar intră și serviciile și comportamentul cadrelor medicale”, a subliniat președintele Hurduzeu, cel mai probabil ca urmare a numeroaselor derapaje sesizate de presa locală în ultimii ani și la care alesul nu a rămas imun.

În discursul său, președintele Consiliului Județean a făcut referire și la o oportunitate ratată în mandatul anterior – pierderea unor fonduri europene destinate reabilitării energetice a Staționarului 1.

Cât de bine ar fi prins acum acești bani dacă exista în acest moment reabilitare energetică la Staționarul 1 al SJUR”, a remarcat Hurduzeu, sugerând importanța unei planificări eficiente a investițiilor.

În prezent, accentul cade pe valorificarea resurselor disponibile pentru a crește standardele serviciilor medicale din județ și pentru a recâștiga încrederea pacienților.

Prin aceste proiecte, Consiliul Județean Caraș-Severin își propune să transforme sistemul sanitar local într-unul modern și eficient, în care infrastructura, tehnologia și resursa umană să funcționeze împreună în beneficiul pacientului.

Sergiu TABAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei