Iepurașul nu a ocolit comuna Dognecea

Prinși cu sărbătorile Pascale, cu tradiționalul maraton al cumpărăturilor, cu nelipsitele mesaje de pe rețelele de socializare, cu vizitele pe la neamuri, prieteni, nași ori fini, am omis să amintim de cel care a dus tot greul acestor sărbători, despre care vorbim deja la…trecut: Iepurașul.

E drept nu are tolba la fel de mare ori la fel de roșie ca a moșilor din Decembrie, dar e la fel de darnic cu cei mici (și mai puțin cu cei mari). Și în drumul lui prin lume, pe la toți copii cuminți (sau aproape cuminți), nu a ocolit nici comuna Dognecea din Caraș-Severin.

În plină vacanță școlară „grădinașii“ de la Școala Generală Dognecea grupele A și B au fost chemați să-și primească darurile de la iepuraș!

După ce și-a făcut treaba și a adus zâmbete pe fețele zecilor de copii de la Grădinița din Dognecea, iepurașul nu a uitat să le mulțumească doamnei Mirela Dalea de la Asociația „Viitorul suntem noi“ și primarului comunei, Remus Rof, pentru că… i-au arătat drumul spre copiii din Dognecea!

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. Am lipsit 12 – 13 ani din zona, insa cand am revenit, cea mai mare bucurie a fost cand am citit in presa online ca Remus Rof este primar la Dognecea. Respect, Remus !

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei