Imagini de colecție din pădurile cărășene

Reprezentanții Romsilva – Parcul Național Semenic-Cheile Carașului au făcut publice în această vară mai multe imagini cu fauna de pe raza ariei protejate situate în județul Caraș-Severin. După ce săptămâna trecută au publicat o filmare inedită cu o familie de lupi, astăzi a venit rândul unei căprioare cu doi iezi să defileze în fața camerei de filmat.

Parcul Național Semenic-Cheile Carașului are o suprafață de peste 36.000 de hectare, fauna de pe arealul parcului fiind reprezentată de 672 specii din care peste 80 de specii sunt protejate de convenţii internaţionale şi directive europene.

Diversitatea mare a faunei din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului dovedeşte încă o dată existența unor habitate naturale puțin afectate de activitatea umană”, sunt de părere reprezentanții Parcului.

În ultimii ani, iubitorii de natură și frumos au putut admira numeroase imagini suprinse în Munții Banatului, în special de membrii Asociației Wild Caraș-Severin, care a făcut publice o serie întreagă de fotografii, dar și filmări cu animalele care populează pădurile din Caraș-Severin. Printre filmările care au strâns sute de like-uri pe rețelele de socializare, se numără regăsește un video în care vedetă este un căprior care ia o mica gustarea chiar în fața camerei.

De apreciere s-a bucurat și o filmare făcută publică în urmă cu doi ani de Romsilva, în care poate fi văzut un râs în timp ce își marca teritoriul. Imaginile cu cea mai mare feline din Europa au fost surprinse de camerele de monitorizare a faunei amplasate în zonă.

Karina TINCUL

Știrile zilei