8 C
Reșița
sâmbătă, 22 martie 25

Imagini de colecție. Mașini de curse din anii 80 prin obiectivul regretatului Petru Fuchs!

Imagini de colecție, cum altfel am putea spune despre aceste minunății scoase la lumină în aceste zile din sumedenia de filme developate ale celui care a fost regretatul foto-reporter reșițean Petru Fuchs, cel care și-a dedicat o mare parte din viață sportului din capitala Banatului de Munte dar și evenimentelor sportive din întregul județ Caraș-Severin.

Nea Petre iubea sportul, îi admira și îi cinstea prin cuvânt pe performerii lui, fiind un om meticulos în toate aspectele meseriei de jurnalist și în consemnările pe care le cuprindea în cronica unei partide de fotbal, ale unor competiții precum cursele de mașini de la Reșița, pe circuit dar și cele din coasta de pe Valea Domanului, dar și a altor evenimente sportive. Cu un umor rafinat greu de digerat pentru cei lipsiți de această calitate, un foto-reporter mereu cu arma la picior, cum s-ar spune și un reșițean căruia astăzi îi simțim lipsa, descris în cuvinte prea sărace în câteva fraze ale acestui scurt remember.

Vă prezentăm în cele ce urmează câteva din imaginile surprinse înainte de de 1989 în competițiile de viteză în coastă, dar și de pe circuitul reșițean, pe care familia Fuchs a avut amabilitatea să ni le doneze, după trecerea în neființă a celui care a fost fotograful și reporterul Petru Fuchs.

Piloți precum Hirschvogel, Grigoraș, Nicu Zaberca, Peteanu, Ciurciu, Ponta, Gedeon Tiberiu și mulți mulți alții vor putea fi observați în imaginile următoare pe care sper să le savurați cu plăcere, voi, cei ce ați trăit acele vremuri frumoase, romantice ale sportului cu motor de la Reșița, cu pasiune și la întreaga lor intensitate.

Sergiu TABAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei