Președintele PNL, Nicolae Ciucă, pregătește lansarea celei mai dezbătute cărții a anului „În slujba Țării” cu un clip video despre cariera sa de militar. În filmuleț sunt prezentate în premieră imagini de pe front, dar și cele mai importante momente cariera liderului liberal.
Cartea va fi lansată zilele următoare, iar Nicolae Ciucă a explicat că nu se așteaptă să fie un bestseller, doar o carte obișnuită prin care își prezintă cariera de militar și trecerea la viața politică.
„Paginile acestei cărți sunt despre mine. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic. Sunt despre viața mea, cea din spatele pupitrului, microfonului sau televizorului, despre experiențele mele personale și profesionale, dar și despre viziunea mea pentru România viitorilor ani”, precizează Nicolae Ciucă pe site-ul dedicat prezentării volumului „În slujba țării”.
De ce o carte despre Nicolae Ciucă?
„Pentru că s-a vorbit mult despre faptul că “nu sunt din filmul acesta”, al politicii românești. Și e adevărat. Nu sunt un om politic tipic. Și veți vedea în această colecție de gânduri și povești de viață care e crezul meu. Sunt un om muncitor, cu credință și frică de Dumnezeu”, explică chiar Nicolae Ciucă.
Clipul poate fi considerat și ca un prim spot de campanie pentru alegerile prezidențiale, având în vedere că lansarea acestuia coincide aproape cu începutul campaniei, iar Ciucă și-a anunțat deja candidatura.
REPER 24
Recorder a scos un material de investigatie din care rezulta ca Ciuca mananca c*cat si minte despre vitejiile lui din armata: youtube.com/watch?v=cf9fOpRm0Go
Ciucanezu, ești praf exact ca PeNaLei care promovează cârcălaci ca tine, avem și aici Dunca, Popa și alți cârnați inutili, otravă pură și infecție pentru țară și popor. Hai ,i-ați lectura, frecție la piciorul broaștei și dăi foc sau dacă suporți tu și colegii pe post de kur papier, ‘nțelesumai băi soldat neinstruit?😅😅😅😅😅
„Paginile acestei cărți sunt despre mine. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic…”
–
Vladimir Putin nu a scris nicio carte despre ce a însemnat tranziția (sa) de la om de armată la om politic?
Dar Muammar al-Gaddafi (prietenul lui Ceaușescu)?