Reprezentanții Romsilva ne-au surprins cu imagini spectaculoase realizate deasupra unei frumoase întinderi de pădure, aflată într-o rezervație naturală din Parcul Național Semenic Cheile Carașului.
Rezervația Naturală Izvoarele Nerei, una din cele zece rezervații naturale administrate de către Parcul Național Semenic Cheile Carașului, este sit UNESCO și cuprinde cea mai mare suprafață compactă de Fag din întreaga Europă, cu o vârstă de peste 300 ani.
În imaginile spectaculoase realizate de reprezentanții Romsilva se poate vedea frumusețea acestei întinderi de pădure de fag, această generozitate a naturii fiind în anul 1973 declarată rezervație.
Reprezentative sunt ecosistemele virgine de făgete pure ,în care pot fi întâlnite doar câteva exemplare ale altor specii de arbori. Arboretele impresionează prin volume foarte ridicate (600-1200mc/ha) și suprafața de bază (52-54mp/ha), precum și prezența unor arbori impresionanți ,cu diametre peste 1,3m, înălțimi peste 50m, vârste peste 400 de ani, după cum susțin specialiștii Romsilva.
Rezervația de peste 5.000 de hectare!
În prezent rezervația are o suprafață de 5.028 ha, iar 4667 ha au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO, începând cu anul 2017.
Aflat în Munții Semenic, Parcul Național Semenic – Cheile Carașului este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Toată această bogăție naturală cu care a fost binecuvântat județul nostru este situată în sud-vestul țării și are o suprafață de 36.052 hectare. Aici există opt rezervații naturale, în zone de conservare specială, strict protejate, iar pentru iubitorii de natură și drumeții există numeroase obiective și trasee turistice.
Lorena POENARU
36.052 hectare…foarte bine,nu s-a aflat inca de ea?rezista pana la alegeri sau pana la marea obsesie….Schengen…?cei care stiu ce vor ..vegheaza!
Filmarea a fost un fel de”inainte si dupa” ce intra baietii destepti cu drujbele, ajutati desigur de baietii si mai destepti de la romsilva si politie