Un grav accident de circulație s-a produs astăzi pe DN6, pe raza comunei Constantin Daicoviciu. Un bărbat de 68 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat in coliziune cu un TIR înmatriculat în Bulgaria. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale mașinii.
„Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că în jurul orei 11:43, în timp ce un bărbat în vârstă de 68 de ani conducea autoturismul pe DN6 la kilometrul 471, în localitatea Căvăran, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un ansamblu de autovehicule înmatriculat în Bulgaria condus de un cetățean ucrainean.
În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a decedat, iar o femeie în vârstă de 69 ani, pasageră în autoturism, a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș în vederea acordării de îngrijiri medicale”, precizează Simona Harbuzaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.


Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu privire la consumul de alcool sau substanțe psihoactive, ambele rezultate fiind negative.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Karina TINCUL

















