CAR UCMR Reșița îți oferă soluția pentru a obține rapid o sumă de bani în amenajarea locuinței, pentru achiziția unui autoturism sau pentru începutul de an școlar, situațiile care implică o serie de costuri pentru familia ta.
Până acum, te-au înnebunit așteptarea, documentația stufoasă pe care ai avut-o de completat, condiționată de serviciile bancare?
E timpul să le dai uitării!
Te informez, ca să știi! În Reșița, dar și în Caransebeș, Băile Herculane, Bocșa Montană, Bocșa Română, Lupac, Sasca Montană și Zorlențu Mare ai la dispoziție pentru împrumuturile tale CAR UCMR Reșița – o casă de ajutor reciproc recunoscută pentru condițiile avantajoase de împrumut.
Poți deveni membru al acestei case de ajutor reciproc foarte simplu, ca de altfel orice cetăţean major care are venituri de natură salarială cât şi pensionară. Totodată, pot deveni membri ai acestei case şi cei care fac deja parte dintr-o altă casă de ajutor reciproc.
Așa cum mulți dintre dumneavoastră cunosc, Casa de Ajutor Reciproc UCMR, cu o experiență de 94 de ani în domeniul ajutorului reciproc bănesc, reprezintă o unitate consacrată, atât prin operativitate în analiză şi acordarea împrumuturilor, cât şi prin ambiţia, amabilitatea personalului şi volumul de lichidităţi de care dispune, rămânând consecventă principiului menţinerii unui dialog interactiv permanent cu membri săi, cu toţi cetăţenii din judeţul Caraş Severin.
AVANTAJELE și BENEFICIILE unui MEMBRU CAR UCMR:
Împrumuturi rapide, proceduri simple de acordare.
Costuri mici și echilibru financiar (suntem o organizație nonprofit)
Economie de bani și câștig de timp
Accesul la împrumuturi al persoanelor cu venituri mici
Termen de rambursare convenabil și accesibil
Transparență reală fără comisioane ascunse
Un ajutor real pentru familia ta
Bonificarea fondului social cu dobânzi stimulative
Împrumutul maxim acordat membrilor CAR este de 45.000 lei.
CUM POT DEVENI MEMBRU CAR?
Membru al CAR UCMR Reșița poți deveni pe baza cererii de înscriere completată de fiecare persoană care are calitatea de salariat sau pensionar.
Taxa de înscriere este 20 lei și se plătește o singură dată. Aceasta constituie aport iniţial al fiecărui membru la patrimoniul CAR. Se pot reînscrie şi foştii membrii CAR care s-au retras dintr-un motiv sau altul. Pentru aceştia taxa de înscriere este dublă. Contribuţia lunară la fondul social al fiecărui membru CAR este de minim 32 lei (30 lei cotizație și 2 lei fond de deces) şi maxim 1.000 lei. O data pe an se poate depune suplimentar până la 11.250 lei, dar această sumă, se depune numai cu aprobarea Consiliului Director.
Iată filialele CAR UCMR Reșița unde puteți beneficia de împrumuturi avantajoase:
Sediu Central în municipiul Reșița,
Adresa: Piața Republicii nr.16. Telefon: 0255 212 158 / 0772 156 774. Email: sediu@carucmresita.ro
Punct de lucru Reșița,
adresa: Bulevardul Muncii, bl.8, Telefon: 0255 212 177
Email: govandari@carucmresita.ro
Punct de lucru Caransebeș
Adresa: Str. Ardealului Nr.2B Telefon: 0767117444. Email: caransebes@carucmresita.ro
Punct de lucru Bocșa Română,
str. Funicularului, nr. 80. Telefon: 0711043376.
Punct de lucru Bocșa Montană
Telefon: 0742 781 265
Punct de lucru Băile Herculane,
str. Trandafirilor,nr. 42. Telefon: 0773930231.
Punct de lucru Lupac
Telefon: 0744 324 860
Punct de lucru Sasca Montană
Telefon: 0728 143 258
Punct de lucru Timișoara
Adresa: Bd. Dâmbovița Nr.13 (zona Șagului) Telefon: 0791 575 780
Email: carucmrtimisoara@gmail.com
Punct de lucru Zorlențu Mare.
Telefon: 0733 593 331
Care sunt împrumuturile tradiționale și dobânzile aferente?
Rezultatele financiare obținute pe baza indicatorilor de performanță, relevă că an de an, casa a avut o evoluție ascendentă, oferind membrilor săi servicii de calitate
Acordarea împrumutului este de maxim 4 ori fondul social acumulat
Perioada maximă de restituire a împrumutului este de 60 de luni
Dobânda nominală este de 17% pe an
DAE este în jurul a 18% la suma maximă de 45.000 lei
Garantarea împrumutului se face prin giranți si fondul social
Împrumuturi pe termen scurt și mediu
Sumele care se acordă ca împrumut se stabilesc în funcţie de veniturile membrului CAR care solicită împrumutul, numărul de rate, numărul de giranţi sau alte garanţii
Durata pentru care se acordă împrumut pe termen scurt este de 1-9 luni
Durata pentru care se acordă împrumut pe termen mediu este de 9-24 luni
Acordarea împrumutului pe termen scurt și mediu, mai mare de 9 luni se va face cu aprobarea Consiliului Director și a Biroului Executiv al CAR, în funcţie de veniturile si garanţia prezentată de beneficiarul de credit.
Între 1000 – 3000 lei împrumut pe termen scurt pe perioada de 1-9 luni
Între 4000 – 7000 lei împrumut pe termen mediu pe perioada de 9-24 luni
Valoare maximă împrumut: 45.000 lei pe o perioadă de maxim 60 de luni!
Garantarea împrumutului se face prin giranți și fond social
Rapiditate în obținerea împrumutului.