fbpx
16.8 C
Reșița
marți, 27 februarie 24

Înainte de caniculă, furtuni și vijelii

Meteorologii au emis astăzi o nouă avertizare cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt, vijelii și grindină pentru mare parte din țară. De miercuri, însă disconfortul termic va fi în creștere, iar vremea va deveni caniculară în vestul și sudul țării. Avertizarea de instabilitate atmosferică este în vigoare marți, între orele 12:00 – 22:00.

În zonele montane, în Transilvania, Maramureș și Moldova, local în Muntenia și Crișana vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați și Buzău.

Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala marți (16 august) pe arii restrânse și în restul teritoriului, iar miercuri (17 august) cu precădere în nord, centru și nord-est. De miercuri, disconfortul termic va fi în creștere, iar vremea va deveni caniculară în vestul și sudul țării.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei