-1.9 C
Reșița
miercuri, 07 ianuarie 26

Incendiu în Caraș-Severin! O femeie de 93 de ani și-a pierdut viața!

Tragedie la final de an în județul Caraș-Severin. O bătrână de 93 de ani și-a pierdut viața aseară, după ce o casă din localitatea Dalci, comuna Turnu Ruieni, a fost cuprinsă de flăcări. O altă persoană a suferit arsuri.

Alerta a fost dată cu puțin timp înainte de ora 18:00, la fața locului deplasându-se urgență Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, conform informațiilor transmise de Romulus Bojinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.

La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat în două camere și se extinsese deja la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 mp.

„Din interior a fost extrasă o femeie în vârstă de aproximativ 93 de ani, declarată decedată. O altă femeie, fiica victimei, a suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, primind îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD”, precizează reprezentantul ISU Semenic.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, împiedicând propagarea acestuia. Conform primelor evaluări, au ars aproximativ 100 mp din structura locuinței.

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei