Incendiu la Piața Agroalimentară Reșița Nord! Flăcările au cuprins mesele și acoperișul clădirii!

modelmic

Pompierii militari cărășeni au intrat în alertă aseară, după ce la apelul 112 a fost anunțat un incendiu la Piața Agroalimentară Reșița Nord. Intervenția celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic a județului Caraș-Severin a împiedicat propagarea incendiului la întreaga clădire, flăcările distrugând însă o parte a acoperișului și a meselor folosite de comercianți.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 22:13, informează Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic:

„Au intervenit de urgență trei echipaje de stingere cu trei autospeciale cu apă și spumă, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița. La momentul sosirii echipajelor la fața locului, incendiul cuprinsese aproximativ 200 mp din piață (mese și acoperiș). S-a acționat imediat pentru localizarea și stingerea incendiului, pompierii militari reușind să oprească extinderea flăcărilor la întreaga piață. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime”.

Conform acesteia, cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire. Neoficial, se vorbește însă de un scurt circuit electric, deși sunt și voci care susțin că acesta ar fi fost pus intenționat. Nu ne rămâne decât să așteptăm concluzia specialiștilor.

 

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei