La Reșița poate fi vizitat, timp de două luni muzeul pandemiei. Mai exact, este vorba de expoziția „Identități fragile. Muzeul Pandemiei. Stația Reșița”, deschisă publicului la Muzeul Banatului Montan, de astăzi până pe data de șase iunie.
„Este vorba despre un proiect muzeal care prezintă obiecte-emoții devenite simboluri ale pandemiei, în fapt o colecție de drame și experiențe personale încapsulate într-o traumă colectivă. Altfel spus, este primul muzeu participativ dedicat pandemiei și care ilustrează tranzițiile emoționale (re)simțite individual, dar experimentate colectiv de fiecare dintre noi”, precizează Livia Magina, managerul muzeului reșițean.
Prima expoziție a avut loc în anul 2021, în București, și a fost urmată de o replică dedicată exclusiv violenței domestice în perioada pandemiei, expusă în anul 2021. Colecția acestui muzeu s-a îmbogățit cu 10 obiecte relevante donate de către reșițeni, ale căror povești vor merge mai departe, în viitoarele stații unde urmează să ne oprim.
„Este o expoziție originală și inedită pentru Reșița, probabil prima în care tot ce știai despre modul cum să te comporți într-un muzeu se schimbă total. În această expoziție despre pandemie, este obligatoriu să atingi obiectele și tot ce este în spațiul de expunere. Poți veni să îți retrăiești experiențele personale din pandemie, poți sta la o masă cu cafeaua în față, poți invita un prieten cu care să socializezi, poți veni cu un laptop să lucrezi «de acasă». Dacă ești părinte, poți veni cu copiii să te joci, să desenezi, să stai ascuns în cort și să faci glume. În expoziție există câteva instalații pentru interacțiune unde poți împărtăși din sentimentele pe care ți le stârnim, poți picta cu culori care simbolizează diferite stări, poți asculta povești tulburătoare despre dramele trăite de unele femei în pandemie, victime ale violenței domestice”, mai precizează Livia Magina.
Expoziția „Identități Fragile-Muzeul Pandemiei. Stația Reșița” este un proiect marca Rețeaua Națională a Muzeelor din România, în parteneriat cu Muzeul Banatului Montan din Reșița.

Karina TINCUL

















Chiar nu vreau să mă arăt interesat de această ideie tralala. Bag samă că cineva are buba vaci nebune la mansardă. Ce să îmi aduc aminte cât de proști am fost să credem și să îi credem pe cei care se dădeau experții pentru binele nostru, un Arahat, un Vela sfidător, hoardele de răpitori cu ambulanțe pentru cei care tușesc, strănută sau îi mănâncă palma, fac pârț sau ce?Cucoana respectivă nu are nimic altceva de făcut mai bun decât să ne scoată din sărite?Mai sunt destui țăcăniți setați pe distanțare și alte porcherii de felul. Mi se pare mie sau avem și noi o Ursula Anders autohtonă care se chinuie din nou, să ne inducă în mod voit sentimentul de frică și panică!!??😡😡😠😠🤬🤬🤬Să facă proiecte mai interesante cu priză la oameni. Nu-mi pare rău dar răspunsul e NU găsim interesat acest shit proiect!!Cine vrea e liber dar consultațiile la psihiatru costă!!🤪🤣