Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, 3 ordonanțe de efectuare a unor percheziții auto și 4 mandate de aducere în județele Caraș-Severin, Mehedinți și Cluj. Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Conform cercetărilor, în cursul lunii noiembrie 2025, administratorul unei societăți comerciale inactive ar fi falsificat situațiile financiare anuale și balanțele de verificare ale societății, prin înscrierea unor date nereale privind activitatea economică și cifra de afaceri. Documentele astfel întocmite ar fi fost folosite ulterior pentru obținerea, în mod fraudulos, a unui împrumut în valoare de 250.000 de lei de la o instituție financiară.
„După virarea sumelor în contul societății, persoana cercetată ar fi efectuat transferuri succesive către alte două societăți comerciale, în scopul disimulării originii ilicite a banilor și al creării aparenței existenței unor relații comerciale între entitățile implicate, deși, în realitate, acestea nu ar fi existat.
Prejudiciul cauzat este estimat la 250.000 de lei”, precizează Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
În urma perchezițiilor, patru bărbați au fost conduși la sediul poliției pentru audieri și dispunerea măsurilor legale. Ulterior, trei dintre aceștia, în vârstă de 26, 28, respectiv 46 de ani, au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile.
„Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș, Poliției Orașului Oțelu Roșu, Poliției Stațiunii Băile Herculane, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Investigații Criminale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, precum și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj și Mehedinți și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai transmite reprezentantul IPJ Caraș-Severin.
Karina TINCUL

















