Zilele trecute, în stațiunea Moneasa din județul Arad, s-a desfășurat Întâlnirea Regională a Organizațiilor Seniorilor Naționali Liberali din Regiunea de Vest, un eveniment dedicat dezbaterii problemelor actuale din sfera politică și administrativă, precum și consolidării colaborării între filialele PNL din zonă.
Organizația Seniorilor Liberali din Caraș-Severin a fost reprezentată de o delegație formată din cinci membri, condusă de președintele interimar Horia Irimia. Din delegație au mai făcut parte prim-vicepreședintele OSNL Caraș-Severin, Cornelia Fetea – președinta Filialei Județene a Asociației Foștilor Deținuți Politici și Deportați din Bărăgan și vicepreședinte la nivel național – precum și membrii PNL din primăvara anului 1990, Iosif Ghina și Corneliu Ștefanovici, alături de Romulus Prața.

Întâlnirea a reunit seniori liberali din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Lucrările conferinței au fost coordonate de Victor Paul Dobre, președintele OSNL la nivel național, fost ministru de interne, fost parlamentar și specialist cu o bogată experiență în administrația publică locală, inclusiv fost prefect și vicepreședinte de consiliu județean.
Gazda evenimentului, președintele Seniorilor Naționali Liberali din județul Arad, Nicu-Lucian Cazacu, a prezentat un proiect de program dedicat dezvoltării OSNL în Regiunea de Vest pentru următorii ani, accentuând necesitatea unei organizări eficiente și a implicării active în viața publică.
Printre momentele importante ale reuniunii s-a numărat intervenția președintelui OSNL Caraș-Severin, Horia Irimia, care a solicitat clarificări asupra sistemului electoral susținut de Partidul Național Liberal. De asemenea, Viorel Coifan, președintele OSNL Timiș și fost președinte al Consiliului Județean Timiș în perioada 1992–2000, a prezentat o analiză a evoluției politice din județul său.

În încheierea întâlnirii, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a susținut o alocuțiune obiectivă, în care a analizat atât realizările, cât și neîmplinirile PNL din ultimii ani. Acesta a subliniat că în județul Arad, Partidul Național Liberal a obținut atât conducerea și majoritatea în Consiliul Județean, cât și majoritatea primăriilor, inclusiv Primăria Municipiului Arad.
Evenimentul de la Moneasa a fost apreciat ca un real succes, oferind un cadru deschis pentru dialog, analiză și planificare strategică în interiorul organizațiilor seniorilor liberali din regiune.

Lorena POENARU

















