Între alb și negru, e mult gri

Am intrat (oficial) în febra alegerilor; parlamentare și prezidențiale. Politicienii, care mai de care, se întrec în a-și ataca adversarii; asistăm la declarații furibunde, încărcate de ură și răutate, la momente penibile sau chiar ilare ale candidaților; îi vedem mărșăluind prin piețe, târguri și oboare, zâmbind fals și promițând lucruri frumoase la care nici măcar ei nu visează. Deh, așa e în fiecare campanie electorală: vorbe multe, fapte puține.

Poate, nu pentru că nu ar vrea, dar practic este imposibil, în situația economică a țării și în cea geopolitică în care ne aflăm, să poată fi puse în practică promisiunile lor. Unele mai au ceva comun cu realitatea, altele însă…

Unul din sloganurile lor preferate e… „cine nu e cu noi e împotriva noastră“; mă rog, nu cu aceste cuvinte, dar cam asta e ideea. Se promit salarii mari, impozite reduse până spre zero, 300 de parlamentari, locuri de muncă, covrigi cu tot cu cozile câinilor, lapte și miere și ploi zilnice cu cârnați.

Rahat cu apă rece. Românii sunt împărțiți, din punct de vedere electoral în două tabere: prima, cea a îndoctrinaților, cei care ar vota cu candidatul pe care îl susțin indiferent de ce spune sau ce face și o alta, mai numeroasă, scârbită de promisiuni deșarte, sătulă de minciuni și prefăcătorie, cea care vede lupul ascuns într-o frumoasă blană de oaie.

Și unii și alții au dreptate. Atâta doar că între alb și negru, între cei dintr-o tabără și cei din cealaltă e o zonă de indeciși, cei care vor, dar realizează cu nu se poate și nu ai cu cine să votezi, de oameni care își duc traiul de pe-o zi pe alta, de cei care realizează că între nivelul de trai promis și realitatea din viața de zi cu zi e o diferență colosală.

Indiferent de ceea ce vrem sau ne propunem noi, alegerile vor veni, vor trece și ne vom trezi cu o altă (sau aceeași) garnitură de politicieni care, timp de 4 ani (până la alegerile viitoare), vor ridica frumușel mânuța în sala de plen, votând așa cum le cere liderul de grup, fără a avea habar de ce votează.

Își vor mai trage o grindă în plus la casă, un portbagaj plin cu bani, ori își vor asigura familionul prin oferirea de locuri „eligibile“ în diferite consilii de administrație, foarte bănoase și total nerentabile și neproductive. Vor mai descoperi un robinet cu bani publici la care să se mufeze, vor mai construi pentru binele poporului niște terenuri de fotbal în pantă, niște bazine de înot în localități fără apă potabilă ori niște piste de atletism în cine știe ce cotlon de munte, populat cu bătrânei de peste 70 de ani, din care tinerii au plecat de mult. Idei sunt și le vom vedea.

E bătălia între alb și negru; între promisiunile unora și ale altora, între ce ar vrea și ce pot să facă. Între cele două extreme, între alb și negru, e mult gri. Un gri din care noi, alegătorii încercăm zi de zi să scăpăm. Din păcate, griul în care ne scăldăm e tot mai lipicios și mai greu de părăsit. Motivul e simplu și greu de înlăturat: avem foarte mulți politicieni și foarte puțini (spre deloc) oameni politici.

Și acest lucru este valabil pentru toate formațiunile politice.

Dan AGACHE