Pas important pentru realizarea proiectului CEETRUS (actualmente Nhood) la Reșița. Consilierii locali reșițeni, reuniți astăzi în ședință de îndată, au votat aprobarea Planului Urbanistic Zonal elaborat de investitor pentru zona Mociur. Altfel spus, suntem cu un pas mai aproape de demararea investiției de 45 de milioane de euro, care presupune printre altele construirea unui mall și a unei piațete publice în fosta zonă industrială de la Mociur. Există speranțe că lucrările vor putea începe în această toamnă, dar momentul exact în care vom vedea utilaje pe teren depinde de rapiditatea cu care Primăria va reuși să realizeze drumurile de acces, iar investitorul va pune la punct proiectul tehnic.
„După cea mai mare investiție care are loc în Reșița, modernizarea și reabilitarea căii de tramvai, care depășește peste 80 de milioane de euro, iată că suntem pe cale să demarăm o investiție de 45 de milioane de euro, în faza întâi. PUZ-ul a fost împărțit în două cvartale, în această fază practic am finalizat o procedură care a transformat un teren de peste 60 de hectare din zonă industrială, în zonă de servicii, de leisure, de comercial. Este un prim pas important. El a avut câteva secvențe de dezbateri publice, am reușit să îl traversăm, evident că în paralel francezii au început să lucreze și la partea de proiect tehnic.
Noi trebuie de data aceasta să ne facem temele și să începem să facem drumuri publice în zonă, astfel încât să poată demara investiția propriu-zisă a dânșilor. Speranța mea este că fiind prinși pe Anghel Saligny cu primul proiect cu reabilitarea și modernizarea acestor drumuri, noi să reușim să le punem la dispoziție drumurile într-o perioadă cât mai scurtă de timp, astfel încât atunci când proiectul tehnic este gata să poată și dânșii demara proiectul de galerii comerciale și piațeta dintre galeriile comerciale și aqualand”, a precizat pentru Reper 24, primarul Ioan Popa.

În opinia lui Sorin Dumitru, directorul proiectului Nhood România la Reșița, prezent și el la ședință, pasul făcut astăzi este unul extrem de important și așteptat de mult timp, în condițiile în care graficul de estimări și planificări al companiei a fost depășit deja cu aproximativ opt luni.
„Chiar dacă a existat o dorința fantastică, atât din partea investitorului, cât și din partea administrației locale, nu este ușor să realizezi o documentație de urbanism zonal într-un areal în care ai lângă tine ca vecini Apele Române, mă refer aici la Bârzava, căi ferate, cea a CFR-ului și două căi ferate uzinale ale TMK-ului. În spate sunt foarte multe elemente de avizare care de multe ori te aduc în varianta în care trebuie să lungești destul de mult această perioadă. Am finalizat această etapă, avem în acest moment Planul Urbanistic Zonal pentru cele două cvartale, acum trecem mai departe la ceea ce înseamnă partea de construcție.
Într-o primă fază, investitorul are alocați 45 de milioane de euro, este vorba de galeria comercială, care va avea undeva la 3,6 hectare și de piațeta publică, undeva la la 2,5 hectare. Această investiție va face cumva o unificare între orașul vechi și cel nou și mai mult ca sigur, va deveni noul centru al Reșiței, cu tot ceea ce înseamnă partea aceasta de agrement, entertainment, cultural, sportiv, comercial, toate vor fi îmbinate, pentru că acea piațetă mai mult ca sigur va fi o zonă extraodinară pentru toate evenimentele Reșiței”, a precizat Sorin Dumitru.
Conform acestuia, investiția va aduce într-o primă fază undeva între 300 și 500 de locuri de muncă, iar ulterior va genera pe orizontală probabil undeva către 1000 de locuri de muncă.
„Acest proiect de regenerare urbană este de fapt o mică piesă de puzzle în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea Reșiței. Va schimba complet fața orașului. Este un proiect important pentru reșițeni, dar eu vă spun că este mult mai important pentru reșițeni din prisma vizitatorilor și a turiștilor care vor veni aici, vor lăsa bani la bugetul local, bani care ulterior vor permite municipalității să dezvolte și să realizeze alte proiecte pentru cetățeni.
Încercăm, prin realizarea proiectului tehnic și a avizelor pe care le luăm în paralel cu elaborarea proiectului tehnic pentru galeria comercială, să avem autorizația de construcție undeva în toamnă, în octombrie cel târziu. Pe graficul inițial, finalizarea proiectului era decembrie 2023, însă probabil că aceste întârzieri care au apărut o să ne ducă undeva în primăvara lui 2024”, a mai adăugat Sorin Dumitru.
Karina TINCUL

















