Invitație de neratat! Ia-ți ia și vino mâine în centru civic al Reșiței să joci brâul bănățean!

modelmic

Frumusețea și unicitatea iei românești vor fi din nou puse în valoare în  centrul civic al municipiului Reșița, în cadrul unei acțiuni inedite, ajunsă anul acesta la cea de-a șasea ediție. Evenimenetul se va desfășura marți după-amiază, organizatorii invitându-i pe toți cei care iubesc tradițiile românești să nu lipsească de la întâlnire.

Proiectul „Presa cărășană promovează ia românească și brâul bănățean”, inițiat de soții Paula și Vasile Neamțu în anul 2013, a fost unul de impact încă de la prima ediție, reușind să strângă laolaltă pe toți ce interesați și punerea în valoare a celor două repere definitorii ale identităţii naţionale şi regionale.

„În AN CENTENAR, IA și BRÂUL BĂNĂȚEAN, transpuse ca TIMP și CONTRATIMP în identitatea Banatului de Munte ne vor aduna, împreună, marți, 12 iunie 2018, orele 17:45, în CENTRUL CIVIC al Reșiței. Ne vom prinde cocarde tricolore în piept mărturisind dragostea pentru această țară atât de frumoasă, leagăn de DOINĂ și plai de poveste. Ne vom prinde, “cu fală”, într-un brâu bănăţean, în semn de respect faţă de valorile naţionale, întru cinstirea moșilor și a strămoşilor noştri.

Pentru că toate DORURILE nostre sunt eternizate în IA românească şi toata FALA BĂNĂȚEANĂ este articulată în melodiile cântate pe “timp” şi jucate pe “contratimp” într-o relaţie desăvârşită între muzicanţi şi dansatori.

Veniţi îmbrăcaţi în ii sau cămăși populare să mărturisim demnitatea românească şi să arătăm lumii întregi că suntem BĂNĂȚENI, că suntem ROMÂNI”, transmit organizatorii, Societatea Culturală Metarsis, cea care s-a alăturat în urmă cu câțiva ani inițiativei soților Neamțu.

Evenimentul este organizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraș-Severin şi Primăria Reşiţa.

34827845_1640765309306316_2472188385372930048_n

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei