3.8 C
Reșița
luni, 12 mai 25

Ioan Popa, la ieșirea de la urne: „Participarea la vot depășește noiembrie 2024, ceea ce este un semn bun”

Printre politicienii cărășeni care au trecut deja pe la urnele de vot se numără și Ioan Popa, primarul municipiului Reșița și președinte al filialei locale a Partidului Național Liberal. Edilul reșițean s-a arătat mulțumit de faptul că până la această oră numărul celor care au votat este mai ridicat decât la alegerile de anul trecut, ceea ce „va duce la un rezultat mai echitabil”. Pe de altă parte, Ioan Popa a subliniat că în actualul context, cu un război la frontiere, România trebuie să își continue parcursul pro-european și pro-NATO.

„Sunt foarte bucuros să constat că participarea la vot este una care depășește noiembrie 2024, ceea ce este un semn bun. Este un semn, în primul rând, că au ieșit la vot cetățenii în mod covârșitor în afara activelor de partid și asta este foarte bine pentru că asta va duce la un rezultat mult mai echitabil și mai aproape de ceea ce înseamnă dorința românilor cu adevărat.

De la viitorul președinte am așteptarea, în primul rând, să își urmărească parcursul pro-european, pro-NATO, să înțelegem că la granițele noastre este un conflict care iată a intrat în al patrulea an, și că nu mai putem sta cu mâinile în sân, trebuie să luăm măsuri. Dacă vrem pace trebuie să ne înarmăm, trebuie să ne pregătim să ne putem apăra în caz de necesitate. Și acest lucru trebuie să se întâmple imediat. În acest context, repet, am așteptări de la președintele României să continue parcursul european și parcursul pro-NATO”, a declarat la ieșirea de la urne, primarul Ioan Popa.

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. Votăm anti Popa, Bolovan, anti UDMR, anti USR, anti PNL ,VOTĂM AUR, GEORGE SIMION PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ȘI CĂLIN GEORGESCU PRIM MINISTRU. 🥳🥳🥳🥳🥳🥳🥳💯👊👊👊👊👊👊🙏🙏🙏👍👍👍✊✊✊✊

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei