Ioan Popa reacționează: „Îi rog pe luminații PSD-iști să consulte Wikipedia”

Acuzațiile social-democraților cu privire la declarațiile făcute de primarul Ioan Popa în cadrul unei întâlniri electorale nu au rămas fără răspuns. Ironic, edilul reșițean îi trimite pe membrii PSD să consulte Wikipedia pentru a afla exact cine a fost Erwin Rommel. Pe de altă parte, liberalul susține că social-democrații luptă „într-un mod mizerabil”. În plus, primarul reșițean afirmă că a taxat întotdeauna declarațiile xenofobe și se delimitează de orice orientare doctrinară.

Referitor la mizeria de comunicat marca PSD Caraș-Severin, prin care declarațiile mele de la o întâlnire electorală susținută ieri, la Herculane, sunt catalogate ca pronaziste, îi rog pe luminații PSD-iști să consulte Wikipedia și pot afla următoarele:

  • Erwin Johannes Eugen Rommel a fost unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani.
  • Feldmareșalul Rommel este adesea amintit nu numai pentru remarcabilele sale realizări militare, dar și pentru cavalerismul și respectul arătat adversarilor săi. Este cunoscut ca unul din membrii marcanți ai Wehrmacht-ului care s-a opus ordinelor directe, atunci când acestea încălcau codul onoarei militare și al onoarei umane.
  • Rommel a fost considerat de unii, fără dovezi clare, ca făcând posibil parte din grupul de conspiratori care a intenționat să-l asasineze pe Hitler în încercarea de insurecție antinazistă sub numele de cod „operațiunea Valkiria”.

Declarațiile mele de ieri se referă doar la un briliant strateg militar, recunoscut pentru onoarea de care dădea dovadă în luptă, exact așa cum facem noi, în lupta pe care PSD-iștii o duc într-un mod MIZERABIL. În cariera mea politică am taxat toate declarațiile xenofobe și mă delimitez clar de astfel de orientări doctrinare”, precizează Ioan Popa.

(PE)

Comandat de Partidul National Liberal | Cod MF: 21240015

13 COMENTARII

  1. Așadar dragi tavariși și pretini, Johannes cel de pe tancuri nu a luptat sub steag nazist prin Africa. Mai documentați-vă.
    Probabil Rommel avea alte planuri pașnice, o fi fost in vacanță prin Zanzibar dar na preturi mari, taxe și mai mari, lux desăvârșit așa că a folosit ceva tancuri ca să regleze conturile.

  2. Cică ăștia sunt în coaliție , ba mai candidează și pe liste comune la europarlamentare și în unele județe, ce mai poți spune când ei nu știu ce vorbesc, probabil:”Iartă-i Doamne că nu știu ce spun”!

  3. Dom’ Primar, chiar așa? Prea multe idei ca să poată fi înțelese de psd! „M..e PSD!” era mai eficace, fiind ceva clar, simplu și pe limba lor!

  4. P.S. Mă enervează obsesia pentru „verde” a primarului dar, de aici până la nazism e cale lungă. Sau psdiștii au devenit așa, dintr-o dată, obsedați „wake” și „politically correct”? Poate, dar chiar dacă acum nu-i mai „bagă la înaintare” pe ăia cu mineriadele, ies în față cu „inventatorii” Ordonanței 13…

  5. Alte carti de documentare decât wikipedia mai cunosc bravii nostri politicieni si propagandisti?
    Spre lecturare
    Erwin Rommel: The Hero of Propaganda
    Benoît Lemay

    • Acum sa nu cadem in capcana scrierilor unui francez vis a vis de poporul pe care il urasc cel mai mult dupa 2 razboaie mondiale. Mai mult Rommel a participat activ in cadrul zidului Atlanticului la apararea germana contra debarcarii aliatilor in Franta, ocazie cu care a minat masiv Parisul. Nu spun ca omul trebuie ignorat in totalitate dar declaratiile lui trebuie privite cu o umbra de scepticism data fiind suferinta francezilor cauzata direct de Rommel. O lectura mult mai apropiata de adevar ar fi rapoartele marinei americane privind interogarea viceamiralului Friedrich Ruge si locotenent-generalului Dihm, subordonati directi a lui Rommel in defensiva Atlanticului.

  6. ”… să consulte Wikipedia pentru a afla exact cine a fost Erwin Rommel…”, precizează Ioan Popa

    Mda, mai ales că au murit și destui români prin ”meritele” lui Rommel:

    ”La 11 noiembrie 1916 , pe frontul românesc , compania lui Rommel a capturat Muntele Lescu (culminând la 1.200 de metri) și a ajuns a doua zi pe versantul sudic al Carpaților (la Cărpiniș ) unde a avut loc un violent contraatac românesc, respins în cele din urmă: Rommel compania a putut să coboare în câmpia Țării Românești și, la sfârșitul zilei, să ia orașul Târgu Jiu.” (traducere automată Google)

    ”Le 11 novembre 1916, sur le front roumain, la compagnie de Rommel enlève le mont Lescu (culminant à 1 200 mètres) et débouche dès le lendemain sur le versant sud des Carpates (à Cărpiniș) où a lieu une violente contre-attaque des Roumains, finalement repoussée : la compagnie de Rommel peut descendre dans la plaine de Valachie et, en fin de journée, prendre la ville de Târgu Jiu. ”

    (… fr.wikipedia.org/wiki/Erwin_Rommel

  7. Domnule Popa, nu da atentie unora total lipsiti de cultura…probabil ca singurele lor lecturi au fost meniurile birturilor prin care au mancat pe gratis! Va dorim succes!

  8. Popa a facut o declaratie neinspirata.
    Felul in care se poarta este unul autosuficient, neelegant, adesea brutal iar strategia a invatat-o tot de pe Wikipedia, este un smecher inteligent, fara a fi un intelept.
    Este un lider? Pentru unii da, pentru foarte multi nu.
    Poate fi un gospodar? Aici raspunsul este complex. Eu zic ca da, dar nu in curand.
    Minte? E, aici e mult de zis!

  9. Pesedeii vad naziști peste tot, chiar și acolo unde ei nu sunt. La fel face și Putin…

  10. În mediul din care vine el (dl. primar), toți subordonații lasă capul în jos și spun: să trăiți șefu’, aveți dreptate șefu’…
    Așteptăm momentul când va merge la București cu… trotineta, că panzere de unde să găsim? 🤓

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei