PSD a dat astăzi startul nominalizărilor de candidați pentru funcțiile de primar din Caraș-Severin. Primele anunțuri transmise de președintele PSD Caraș-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu i-au vizat pe candidații pentru municipiul Reșița, respectiv cel pentru orașul Anina, localități unde social-democrații nu au certitudinea unor victorii pe care le-ar putea obține pe 9 iunie 2024.
Tocmai de aceea, prezentarea candidatului care să-i facă față câștigătorului ultimelor două runde de alegeri locale la Reșița era o problemă care nu mai putea fi amânată. Spun asta din perspectiva celui pus în șaua de candidat, pentru care timpul rămas până la alegeri, cele 3 luni de zile, nu reprezintă un avantaj.
Un alt lucru pentru care s-a zbătut Hurduzeu s-a împlinit astăzi, președintele interimar al PSD Reșița, Remus Rof, i-a predat ștafeta la conducere și cheile sediului municipal proaspătului candidat desemnat, Ionuț Popovici. Ca o remarcă, aș spune că la sediul județean al socialilor de pe Enescu nu am văzut fețe senine sau extrem de încrezătoare astăzi, dar poate că nici vremea nu a ajutat prea mult în acest sens. Mai degrabă rezervare s-a putut citi pe chipurile unora dintre „sfătoșii partidului“, gen Spânu sau Crina, atât cât i-am cunoscut eu, de-a lungul timpului.
Așadar, ca o scurtă recapitulare, cu o organizație municipală în spate pe care trebuie să o mobilizeze și în care mulți se așteptau ca Remus Rof să fie candidatul pentru primar al Reșiței, cu un ușor handicap al imaginii de prieten apropiat al lui Băsescu vreme de ani și ani de zile cât a condus PMP-ul la Caraș, cu o serie de filmulețe în care se victimizează și care au culinat într-o întâlnire explozivă cu actualul primar al urbei de pe Bârzava, Ionuț Popovici s-a ambiționat și vrea să demonstreze că are potențial pentru a deveni viitorul primar al Reșiței. Nu-i mai stă în cale decât, așa cum spuneam, primarul Reșiței, iar atât cât îl cunoaștem acesta nu îi va curăța „pârtia“ lui Popovici pentru a intra nestingherit pe ușa administrației locale.
De altfel, încă de la primul discurs în postură de candidat, Popovici l-a numit Ioan Popa, primarul agresor, urmare a unui conflict dintre cei doi, vorbind în premieră și de calitatea de inculpat dar și ilegitimitatea în funcție a acestuia. Întrebat de ce afirmă că Ioan Popa este un primar ilegitim, Popovici vorbește despre procentul scăzut al alegătorilor reșițeni prezent la alegerile din 2020, în urma cărora Popa și-a continuat misiunea de edil al urbei.
„Pe listele electorale ale municipiului Reșița sunt peste 67 de mii de votanți. Pe Nelu Popa l-au votat 12 mii de reșițeni. Faceți calculul!“, a ținut să tranșeze candidatul Popovici, pe un ton autoritar cu presa, subiectul ilegitimității.
Îi dau posibilitatea primarului agresor să se bucure de terenurile din Zanzibar
„Nimic nu este mai onorabil în politică decât o candidatură și, mai mult decât atât, obținerea funcției de primar al comunității în care te-ai născut. Îi voi da posibilitatea primarului agresor și ilegitim să se bucure de terenul cumpărat în Zanzibar. Cred că am ajuns la maturitatea politică și administrativă pentru a ocupa funcția de primar al municipiului Reșița. Despre fondul sau conținutul acestei candidaturi vom discuta în perioada următoare. Sigur va fi și o lansare unde veți afla și propunerile noastre pentru Consiliul Local și programul nostru de guvernare locală și cred că o să vă placă.
Într-o altă ordine de idei, am fost și voi fi lângă fostul și viitorul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu. Și împreună cred că vom avea izbândă“, a fost prima declarație a directorului CJAS CS, Ionuț Popovici, de-acum în postura de candidat al PSD la funcția de primar.
Numărul asistenței prezente la conferința de presă în care s-a anunțat numele candidatului social-democrat la funcția de primar al Reșiței s-a dublat în sala de ședințe a PSD Caraș-Severin, după sosirea intempestivă a mai multor zeci de membri TSD, sub comanda proaspătului ales președinte Alexandru Boran.
Cu aceeași ocazie, președintele Organizației PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a transmis că Biroul Politic Județean PSD a validat și candidatura actualului viceprimar al Aninei, Daniel Danu pentru funcția de primar al orașului Anina, Danu, fost membru liberal, fiind exclus din PNL.
Sergiu TABAN

















ha ha ha ….. ce gluma !!!!
„Pe listele electorale ale municipiului Reșița sunt peste 67 de mii de votanți. Pe Nelu Popa l-au votat 12 mii de reșițeni. Faceți calculul!“, a ținut să tranșeze candidatul Popovici …
–
Chiar dacă 67 (mii) – 12 (mii) echivalează cu 55 de mii de votanți cu opțiune împotrivă, alte preferințe sau abțineri, în ”democrația originală” contează cine ”numără”, și nicidecum nu cine votează.
Adică majoritatea (electorală) se supune minorității, prin înșelăciune la ”socoteală” în satul de drept.
Și în consecință … iese onanimitate.
Nu?