ISJ clarifică situația de la „Eliade”! A scăzut semnificativ populația școlară în județ!

isj

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a trimis într-un comunicat de presă o clarificare a situației care a nemulțumit cadrele didactice, în urma diminuării numărului de clase de la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița.

Situația a fost relatată într-un articol, de Reper24.

Redăm mai jos clarificarea trimisă de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin.

Ajustarea numărului claselor de început (clasa a IX-a), din planul de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022, s-a realizat în contextul scăderii constante a populației școlare, la nivel județean, cu impact major asupra rețelei școlare existente, scădere datorată introducerii clasei pregătitoare, în urmă cu opt ani, atunci când părinții au avut posibilitatea să opteze fie pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, fie în clasa I.

S-a avut în vedere ca aceste reduceri ale numărului de clase să nu afecteze calitativ și cantitativ școlile cu învățământ profesional și tehnic, inclusiv învățământul dual, școli care au suportat în ultimii zece ani toate pierderile din sistem, ca urmare a scăderii populației școlare, dar și a opțiunilor elevilor, preponderent, pentru filierele teoretică și vocațională.

La nivelul municipiului Reșița, s-a impus ajustarea cu două clase, decizie bazată pe scăderea cu peste 200 de elevi a efectivelor existente în clasa a VIII-a, în acest an școlar, 2020-2021, dar și pe experiența anului școlar anterior privind opțiunile absolvenților din clasa a VIII-a din școlile gimnaziale din județ, pentru colegiile și liceele din municipiul Reșița.

Pentru această decizie, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, s-a realizat o analiză a rezultatelor învățării, din ultimii trei ani școlari încheiați, și anume: promovabilitatea la examenul național de bacalaureat, rezultatele admiterii în clasa a IX-a; cu rol strict orientativ, s-a avut în vedere și sondajul de opțiuni realizat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Caraș-Severin, pentru anul școlar 2021-2022.

În urma acestei analize, pentru a evita nerealizarea planului de școlarizare, la nivelul municipiului, s-a hotărât, în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, reducerea unei clase la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița, respectiv  la Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița, față de clasele existente în anul școlar curent.

În perspectivă, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin are în vedere reorganizarea rețelei școlare, prin consultarea unităților administrativ-teritoriale – datorită scăderii constante a populației școlare, în ultimii zece ani – și realizarea unei noi strategii de alocare echilibrată, la nivel județean, a claselor pentru învățământul liceal, teoretic, vocațional și tehnologic și, respectiv, a învățământului profesional și dual”, se precizează într-un comunicat semnat de prof. Lavinia Carina Pristavu, inspector școlar general.

Citește și Profesorii de la „Eliade” acuză măsuri abuzive și discriminatorii față de școala „cu cele mai multe proiecte din județ”!

 

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. John

    Doamna inspectore generale, dar de la Lalescu, Tietz și Vuia de ce nu ai tăiat clase? Ești pe discriminare și mneata? Adică ăștia de la Colegiul „Mircea Eliade“ sunt rudele mai sărace, mai „govândărene“, că dacă aveau sediul lic-ului lângă City Center nu cred că-ți mai dădea mâna să le tai. Ești de un subiectivism și politicianism atât de ieftin….

    Raspunde
    1. competenta maxima!

      domnule John
      nu l-ati auzit pe ministrul invatamantului, care a ”nominalizat” carasul la cele 2 judete, singurele din tara care au primit cartonas galben pentru cum (nu) au informat dascalii despre vaccinare??

  2. Julieta

    Oricum sfarsitul va fi la fel pentru toate entitatile scolare.Numarul de elevi scade de la an la an,in oras nu se intampla nimic care sa aduca forta de munca tanara.Normal ca se doreste un tramvai pentru ca taxiurile sa devina inutile,pe o scadere constanta a populatiei active.Oricum criteriile stabilite de Inspectorat sunt corecte:calitatea invatamantului liceal e data si de numarul elevilor care intra la facultatile din Timisoara,Cluj si eventual Craiova.Totul se plateste,mai devreme sau mai tarziu.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei