ISU Caraș-Severin: controale la lăcașuri de cult și unități turistice

ISU controale

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin anunță că au fost luate și anul acesta măsuri în vederea bunei desfășurări a manifestărilor religioase organizate cu ocazia Sărbătorilor Pascale, a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor și asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.

Conform lui Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic, începând din data de 22 aprilie, specialiștii din cadrul Inspecție și Prevenire au început o serie de controale de prevenire a situațiilor de urgență la lăcașurile de cult unde se preconizează a se înregistra o afluență mare de participanți, la construcțiile destinate cazării persoanelor în incinta mânăstirilor, la unități turistice aflate în apropierea acestora, precum și la obiective/operatori economici ce desfășoară activități economice în zonele turistice, urmărindu-se atât respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cât și a celor pentru prevenirea răspândirii virusului SARS CoV-2.

De asemenea, au fost transmise către administrațiile publice locale măsurile minime de prevenire a incendiilor care trebuie respectate de cetățeni pe timpul sărbătorilor, în scopul afișării lor la punctele de informare preventivă constituite la nivelul unităților administrativ-teritoriale, precum și angrenarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență în acțiuni preventive și pentru asigurarea măsurilor aferente desfășurării în condiții de siguranță a activităților organizate la nivel local”, precizează Adrian Manofu.

Pe de altă parte, sâmbătă seara, începând cu ora 22:30 și până la încheierea slujbelor din noaptea de Înviere vor fi luate, suplimentar, măsuri specifice de prevenire și intervenție operativă pentru stingerea incendiilor și de acordare a primului ajutor medical, cu mijloace și forțe în teren, din cadrul Detașamentelor de Pompieri Reșița și Caransebeș și a Secțiilor de Pompieri Oravița și Moldova Nouă, dispuse în 7 locații de pe raza județului Caraș-Severin, pentru a interveni, rapid și eficient, acolo unde va fi nevoie.

Pentru a ne putea bucura cu toții în liniște, de Sărbătoarea Învierii Domnului, ISU Semenic transmit câteva recomandări cetățenilor pe care îi îndeamnă să respecte câteva reguli simple, pentru a nu deveni victime ale incendiilor:

  • lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil ( de exemplu, pe o farfurie cu puțină apă și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau altor textile);
  • în nicio situație, nu lăsăți lumânările aprinse nesupravegheate;
  • nu adormiți cu lumânările aprinse.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei