203 controale, 263 de deficiențe și amenzi în valoare de 87.500 de lei. Acesta este bilanțul activității derulate în luna mai de reprezentanții cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă – ITM Caraș-Severin. În cadrul controalelor s-a avut în vedere în primul rând verificarea respectării normelor legale în vigoare din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
„Principalele obiective urmărite în activitatea de control au fost identificarea și combaterea muncii nedeclarate cu luarea de măsuri în consecință pentru intrarea în legalitate, precum și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor sub aspectul necesității respectării normelor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă”, explică Iancu Panduru, inspector șef în cadrul ITM Caraș-Severin.
Printre principalele deficiențe identificate în urma controalelor: prestarea activității de muncă nedeclarată, concediul legal de odihnă neefectuat nu se compensează în bani la încetarea activității, nu se transmit modificările de salariu, încetările și suspendările de activitate în REGES ONLINE, lipsa copiei contractului individual de muncă pentru salariați.
Tot în cadrul controalelor, au fost identificați angajatori care nu au luat măsuri ca toți lucrătorii să fie examinați medical înainte de începerea lucrului sau pentru afișarea instrucțiunilor de utilizare pentru echipamentele tehnice din dotare și au fost găsite mijloace de lucru la înălțime care nu sunt standardizate.
Karina TINCUL

















