Data de 15 aprilie ar putea fi o zi oarecare în cotidianul nostru obișnuit. Însă, pentru o familie din Caraș-Severin, ziua de astăzi reprezintă un adevărat moment de retrăire a emoțiilor care i-au condus spre altar acum o jumătate de secol. O jumătate de secol…! Cum sună…! Și totuși, acești doi oameni au reușit să clădească o familie model în Banatul de Munte, ei fiind și părinții actualului vicepremier și fost premier al României, Sorin Grindeanu.
Nicolae și Ana sunt astăzi bunicii lui Mihai și ai Sofiei, nepoții care se bucură de dragostea celor doi foști dascăli de elită ai Carașului. În fapt, cine nu și-ar dori doi bunici ca Ana și Nicolae Dan Grindeanu? Cât privește dragostea cu care îi înconjoară Sorin, ea nu poate fi transpusă în doar câteva rânduri, dar l-am văzut în nenumărate rânduri pe premierul și omul politic Grindeanu făcând trimitere cu o mândrie nedisimulata la părinții lui.
La zi aniversară, a jubileului căsniciei familie Grindeanu, redacția Reper 24 transmite un sincer La mulți ani, cu sănătate și fericire celor ce au reușit să demonstreze că dragostea și respectul nu cunosc bariera timpului! Dumnezeu să vă țină ani mulți împreună!
Sergiu TABAN
O fericita familie de pagiatori fripturisti abonati la banii statului.
Un sincer, calduros si, din inima, La multi ani fericiti si inca multi, impreuna, fam. Prof. Nicolae Dan si Ana Grindeanu!Respect si aleasa pretuire!