Juniorul reșițean Tudor Borches triumfă la Festivalul de Șah „Città di Palermo”

În perioada 18-21 septembrie, Italia a găzduit Festivalul de Șah Clasic „Città di Palermo – Memorial Baldasare Antonio Camarola”, competiție ce a reunit șahiști din mai multe țări, împărțiți pe mai multe turnee în funcție de categoria ELO.

Printre participanți s-a numărat și tânărul junior resitean, Tudor Borches, în vârstă de doar 13 ani, care a luat parte la „Turneul cu ELO sub 1600”. Cu un număr de 66 de jucători, competiția a fost una extrem de disputată, însă Tudor a demonstrat un joc matur și consecvent.

Deși la începutul turneului era clasat pe poziția a 34-a, Tudor a reușit să urce spectaculos în clasament, terminând invigător și acumulând 6 puncte din 7 partide – rezultat obținut prin 5 victorii și 2 remize. Această performanță nu doar că i-a adus trofeul turneului, dar i-a și crescut considerabil ratingul internațional, cu 99 de puncte.

„Este o performanță remarcabilă pentru vârsta sa și pentru nivelul competiției”, a declarat Maestrul Valer Grozav, cel mai cunoscut antrenor de șah din Reșița, cunoscut pentru faptul că a pregătit zeci de campioni naționali de juniori.

Rezultatul obținut de Tudor Borches la Palermo nu doar că îl situează pe harta tinerilor șahiști promițători din România, dar și promite o carieră strălucită în domeniu.

Lorena POENARU 

 

Știrile zilei