În acest sezon, Campionatul Național de Viteză în Coastă-Hot Spins Racing – una dintre cele mai importante ramuri sportive ale automobilismului românesc – revine la structura unei singure competiții pe traseele montane din România. Această decizie va face și mai atractivă lupta pentru întâietate și va relansa duelurile de altădată la vârful ierarhiei absolute.
Astfel, după două sezoane consecutive în care a dominat Trofeul Masters, Jerome France are ocazia de a-și trece în cont și primul titlu absolut de viteză în coastă, mai ales că va pilota o Nova NP-01, produsă în urmă cu un an. Acest obiectiv nu va fi deloc simplu de atins de francez, care îi va avea ca principali rivali pe mangaliotul Emil Ghinea (Norma M20F Evo) și Octavian Ciovică (Norma M20F Evo). Un cuvânt greu de spus îl vor avea și piloții Julien Răduță, Dragoș Savloschi și Aurelian Andronache, care vor pilota un Wolf GB08 Thunder, în timp ce Răzvan Dragomir continuă la comenzile Silver Car-ului S3.
Reșițenii, pe podiumurile Etapei I de la Râșnov!
Dar să ne întoarcem la ceea ce s-a petrecut la finalul săptămânii care tocmai s-a încheiat. La cea de-a 56-a ediție a Trofeului Râșnov powered by Pro-X au participat nu mai puțin de 91 de piloți, între aceștia numărându-se și reșițenii Claudiu Ciucă, George Șchiopulescu, Răzvan Gosta, Darius Vîlsan, Mircea Avramescu și Gabriel Găman. Comportarea piloților noștri a fost din nou una la superlativ, aceștia purtând stindardul Reșiței pe podiumul grupelor unde au alergat.
Locurile ocupate de reșițeni în urma concursului de la Râșnov au fost: Răzvan Gosta – loc 1 grupa 4, Darius Vîlsan – loc 2 grupa 5, George Șchiopulescu – loc 1 grupa 3, urmat de Claudiu Ciucă – loc 2 grupa 3 și Mircea Avramescu – cu un loc 3 în grupa rezervată mașinilor istorice și Gabi Găman – locul 2 în Grupa 7.
Rămâne însă, în urma unei prime etape viu disputate de viteză în coastă a lui 2025, povestea pe care ne-a șoptit-o pilotul Claudiu Ciucă, cel care, deși nu s-a impus pe traseul de la Râșnov, a reușit să se detașeze de încărcătura cursei și să ne declare:
„Să vă povestesc pe scurt … una dintre cele mai grele deplasări, cu mulți kilometri, cu nervi și frustrări, problemele ne-au urmărit peste tot! Am plecat joi cu noaptea-n cap spre Târgu Mureș pentru a testa mașina nou setată pentru Campionatul de Viteză în coastă, fapt care „ar fi prins tare bine“, dar din păcate după primul tur pe circuit o parte din aerodinamica a cedat și am fost nevoiți să renunțăm, am plecat spre Brașov și acolo am întâlnit oameni faini care ne-au ajutat să remediem problema… am pornit spre Râșnov, unde avea să fie prima etapa de viteză în coasta, unde am ajuns emotionati si nu prea increzatori… ziua de sambata ne-a asteptat cu ploaie multa si ce sa vezi pierdem abreajul si cu el si o urcare cronometrata… agitatie mare in parcul service intrebam , cautam si in cele din urma, rezolvam….. super, facem a doua urcare – așa credeam noi – luăm startul și după primul viraj cedează o fulie și tragem pe dreapta … dezamăgire mare nu știam de unde să facem rost de o asemenea piesă… ne-am amintit că avem un motor în garaj la Reșița și putem lua de acolo… sunăm un prieten… pe cel mai bun … apare pe la 3 dimineața cu piesa, o montam și tragem tare să recuperăm teren… am recuperat bine dar dezavantaj mare cu pozitia noastra în „grila“… am tras și mai tare știind că se schimbă vremea în bine iar cei ce urca după mine au avantaj și ghici ce…. Am reușit să conservăm locul 2… fantastic mi-am zis, cu el a venit și locul 1 pe echipe.
Și uite că așa trebuie să mulțumesc multor oameni … Laury si Filip, mama și tata, Negoițescu Adrian Paul și Suciu Cătălin…. prietenului ce a făcut eforturi să care piese, Cristian Omescu, prietenilor ce ne sunt alături Alexandra Goga și Sergiu Vinț , George Juravle și nu in ultimul rând Oamenilor și scriu cu O mare, Alina Vasilica Măricuțu si Neluță Măricuțu!
Mi-a lipsit mesajul tău Marius… ar fi fost ziua ta în săptămâna ce a trecut … așa că îți dedic ție tot efortul…
Mulțumim PALALOGA PENTRU SPRIJIN!!“, a notat pilotul reșițean Claudiu Ciucă.
Sergiu TABAN