La Băuțar, primarul Romeo Răduță a readus comunității spiritul Crăciunului de altădat!

Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului e un prilej de reuniune pentru întreaga comunitate sau o reîntoarcere la tradițiile strămoșești, în care sfântul colind își reintră în drepturi, prin bunătatea și dragostea creștinilor.

Iată că după mai mulți ani de zile, la Băuțar, pe platoul din imediata apropiere a sediului primăriei, edilul Romeo Răduță și-a dorit ca oamenii locului să fie din nou împreună, într-o sărbătoare a colindelor specifice acestei perioade, a portului popular purtat cu fală de tineri din această zonă pitorească a Banatului de Munte, a preparatelor proaspete de porc, a vinului roșu fierbinte și a răchiei specific bănățene.

Sub un falnic brad de Crăciun, care sclipea de la sutele de luminițe aprinse, colindele copiilor de la grădiniță dar și ale elevilor de gimnaziu, au răsunat și au bucurat inimile creștinilor din comuna Băuțar.

De altfel, primarul Romeo Răduță ne-a declarat serbările de iarnă vor continua cu un eveniment deosebit ce se va desfășura astăzi la Bucova, acolo unde va fi respectată tradiția focurilor, simboluri ale luminii care izgonesc răul din rândul comunității, focuri ce urmează să fie aprinse în această seară.

Așadar la Băuțar am văzut oameni cu zâmbete pe chipuri, bucuroși de faptul că după o vreme lungă, în ciuda frigului de afară, au putut din nou să-și ureze, ca odinioară, „Sărbători Fericite“.

Primarul comunei Băuțar, Romeo Răduță ne-a declarat că acest eveniment a fost unul visat și dorit încă de pe vremea în care era consilier local al comunei, reîntoarcerea la tradițiile și obiceiurile satului fiind o parte componentă intrinsecă a culturii acestor locuri. Totodată, Răduță a ținut să mulțumească pentru efortul depus în organizarea evenimentului întregii echipe din primărie, viceprimarului, secretarului primăriei, Cristiana Bugar și tuturor celor ce au pregătit colinde sfinte cu această ocazie.

La Băuțar, în Banatul de Munte, spiritul sărbătorilor a renăscut sublim! Doamne ajută!

Sergiu TABAN

Știrile zilei