De 1 iunie, Asociația „Cuib de vise” din Caransebeș a dorit să organizeze pentru copiii din municipiu, o petrecere. Cu vată de zahăr, cu pictură pe față, cu jocuri, distracție pentru cei mici, și, ca de obicei, cu o acțiune caritabilă de donat jucării. În parcul Teiuș. Dar ceea ce s-a putut anul trecut, anul acesta nu se mai poate.
„Vă anunț cu părere de rău, că în acest an NU vom mai putea fi prezenți în parcul Teiuș așa cum anunțasem, pentru a strânge jucăriile donate de copiii dvs și nici nu îi putem premia cu vată pe băț (cea mai bună vată, cum spun copii) și picturi pe față, pentru că nu avem voie. Ne este INTERZISĂ activitatea de 1 iunie din Parcul Teiuș”, spune președintele asociației, Adina Pasere.
PENTRU CĂ SUNTEM ÎN PLINĂ CAMPANIE ELECTORALĂ.
„Da, în acest moment soțul meu este în campanie electorală și da, este de datoria mea să îl susțin, dar asta nu înseamnă că dacă eu fac niște evenimente pe care le-am mai făcut și în trecut este pentru a-i face campanie lui. Pentru noi activitatea și binele făcut nu se poate pune pe pauză pentru că este campanie. Dar se pare că unii nu înțeleg asta”, mai spune Adina Pasere.
Ea dă vina pe primarul Felix Borcean, care vede campanie în tot ce mișcă, până și în copiii care nu votează (dar ce să vezi, votează părinții).
Adina Pasere are argumente în susținerea evenimentului pe care a dorit să-l organizeze:
„După cum știți, împreună cu fratele meu și soția lui am pus bazele Asociației Cuib de Vise în urmă cu 2 ani jumătate. În tot acest timp am făcut foarte multe lucruri frumoase, cu și despre copii, printre care și renovarea Secției de Pediatrie a Spitalului din Caransebeș. Am început lucrările pe 1 iunie anul trecut.
Pentru că mă cunoașteți, știți și că soțul meu a fost ținut mereu departe de imaginea asociației, tocmai pentru a nu o politiza. Este o nedreptate față de Asociația Cuib de Vise, care cred că a făcut pentru acest oraș mai multe decât toți acești “politicieni” ce se perindă în aceste zile pentru a cere voturile noastre”, a spus aceasta.
Ce argumente a avut, însă, Felix Borcean pentru a interzice o astfel de sărbătoare a copiilor, rămâne de văzut.
Până atunci, Adina Pasere a lansat un apel la cineva priceput la a face vată de zahăr pe băț: „dacă vi se permite să faceți asta în parcul Teiuș, noi vă împrumutăm mașina și zahărul colorat să faceți în locul nostru acest cadou copiilor de 1 iunie. Mulțumim!” – a fost mesajul ei.
Daniela TUDOR
”Ea dă vina pe primarul Felix Borcean, care vede campanie în tot ce mișcă”
–
Nu el a fixat data (coma-satelor) pe 9 iunie.
Poate doar filmul e de vină:
(… youtu.be/0fJh2gIBOto?t=71
Boicotați campania asta de tot rahatul, ăștia își bat joc de voi, orbilor de 34 de ani dar nația tàmpă română Batman Batman!!!!