La Reșița se lucrează! Primăria anunță o nouă restricție de circulație!

Circulația autoturismelor pe strada Victoriei (pe tronsonul strada Crișan – intersecție strada Ștefan cel Mare), precum și accesul auto spre Dealu Mare dinspre strada Traian Lalescu din Reșița vor fi restricționate timp de aproximativ trei săptămâni. Restricția intră în vigoare de astăzi.

În cadrul proiectului de reabilitare a căii de acces Str. Feroviarului – Str. Dealu Mare, începând de luni, 24.07.2023, se restricționează circulația și accesul autovehiculelor pe strada Victoriei (tronsonul strada Crișan – intersecție strada Ștefan cel Mare), până în data de 12.08.2023 pentru desfășurarea lucrărilor de racordare canalizare pluvială.

Accesul autovehiculelor dinspre strada T. Lalescu, continuare pe strada Ștefan cel Mare spre Dealu Mare, este restricționat pe perioada mai sus amintită, în intervalul orar 08:00 -16:00”, transmit reprezentanții Primăriei Reșița.

Participanții la trafic sunt rugați să sporească atenția în aceste zone, să folosească rutele ocolitoare și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier.

 

Karina TINCUL

2 COMENTARII

  1. „Participanții la trafic sunt rugați să sporească atenția în aceste zone, să folosească rutele ocolitoare și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier.”

    Nu și indicațiile ”rutiere” ale polițistului desemnat la poliția animalelor, dezordine publică, ordine rurală, etc.?

  2. Wowww
    Au pus și niște indicatoare de deviere a traficului greu … ca să nu mai intre „picior” de tonaj în oraș, până nu se gată și cu luminița din capătul tunelului.
    Se lucră-n draci, … sau …. poate că, probabil, încornorații sau pus pe treabă.
    Se va asfalta ”drumul pavat cu bune intenții”!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei