„Lăsați Poiana Golului în pace”! Primarul Popa vrea să schimbe legea pădurilor!

popa

Prezent la o consultare publică ce a avut loc la sediul Ocolului Silvic Reșița, primarul Ioan Popa a susținut limitarea sau chiar stoparea tăierilor de pădure din împrejurimile orașului, în mod special a celei din Dealul Golului.

Acțiunile de tăiere care au loc în Dealul Golului au fost punctul central al discuției de astăzi la care au participat Răzvan Todor de la Fundația Comunitară Banatul Montan, Alexandru Borza, Asociația Prietenii Munților, Andrei Plujar, președinte USR Caraș-Severin, Cătălin Gavrilă, Asociația Bike Attack Reșița, Andrei Szabo, Asociația Euroland Banat, reprezentanți ai Direcției Silvice Caraș-Severin, Ocolului Silvic Reșița și Apele Române, cărora li s-a alăturat la un moment dat primarul Reșiței, Ioan Popa.

Tocmai pe traseele iubitorilor de mișcare în pădure s-a deschis un parchet de exploatare a lemnului, despre care cei de la Ocolul Silvic spun că este de fapt o aplicare a unui tratament silvic.

Legat de pădurile din jurul Reșiței, am reușit să facem o rețea de trasee pentru biciclete, pentru alergare, începând de anul trecut aceste trasee au fost afectate de tăieri și pentru noi a fost o situație neplăcută, și noi a trebuit să explicăm asta membrilor noștri și simpatizanților, pentru că noi mergem în pădure și ne simțim bine, vă cer să găsim împreună o soluție ca intervenția în pădurile de lângă Reșița, care nu au o valoare economică ca și lemn, să fie cât mai puțin invazivă”, le-a solicitat Cătălin Gavrilă de la Asociația Bike Attack silvicultorilor prezenți azi la discuție.

Și Primăria Reșița ar fi făcut o solicitare către Direcția Silvică de includere a pădurile din jurul Reșiței în categoria pădurilor parcuri pentru a fi protejate, dar normele tehnice în vigoare nu permit acest lucru deoarece România are în momentul de față o legislație a pădurilor rigidă și învechită.

p2

Noi am încercat oarecum să limităm tăierile din aceste păduri, dar amenajamentul silvic ne obligă pe noi silvicultorii să îl punem în aplicare, care după ce a parcurs o procedură, în final este aprobat printr-un ordin de ministru. Legislația în vigoare spune clar că ne-punerea în aplicare a amenajamentului silvic constituie contravenție sau infracțiune, după caz, pentru personalul silvic, în speță șefului de ocol i se aplică această sancțiune. E delicat să armonizăm acest lucru, în condițiile în care legislația în vigoare nu s-a schimbat de ani de zile. Noi în momentul de față aplicăm norme tehnice din 1986.

Ne confruntăm și noi cu tot felul de probleme! În condițiile în care lumea a evoluat noi am rămas blocați pe aceste norme tehnice, care din păcate nu sunt rezolvate nici în momentul de față. Au venit peste ele tot felul de ordine de ministru, ajungem în instanță cu tot felul de chestiuni pe care, pe aceeași temă, există legislație paralelă”, a precizat Mihai Guțu, șeful Biroului Fondului Forestier al Direcției Silvice Caraș-Severin.

Ocolul Silvic Reșița deține în total o suprafață de pădure de 15 mii de hectare, pădurea din Dealul Golului fiind practic una minusculă.

Lăsați, domnule, pentru Dumnezeu, Poiana Golului în pace și zona aia! Nu are nimeni treabă cu celelalte 14 mii de hectare de pădure, avem până într-o mie de hectare acolo!”, le-a spus edilul celor de la Ocolul Silvic Reșița.

După un șir de discuții, Popa a venit cu propunerea înființării unui grup de inițiativă la Reșița care să încerce o schimbare a legislației pădurilor. Liderul grupului a fost ales președintele USR Caraș-Severin, Andrei Plujar.

Eu zic să ne grupăm și începem să lucrăm la o inițiativă de modificare a legislației silvice, să introducem un articol acolo, ca pădurile să poată fi introduse în aria de parcuri. Degeaba noi vorbim aici, pentru că ei ne spun că trebuie să respectăm amenajamentul, pentru că nu pot tăia că îi amendează, hai să o schimbăm atunci! E vorba de a modifica 1 sau 2 articole din lege, atât, nimic așa complicat, ar trebui să fie simplu!”, le-a propus Ioan Popa reprezentanților asociațiilor prezente la consultarea publică de astăzi.

Singura soluție pentru a se opri tăierile din jurul Reșiței ar fi modificarea amenajamentului silvic,  fapt care va putea fi pus în aplicare abia în 2022.

 

Elena FRANȚ

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. zero

    „Lăsați, domnule, pentru Dumnezeu, Poiana Golului în pace și zona aia!”, le-a spus edilul celor de la Ocolul Silvic Reșița.

    Le-a spus!
    :) :) :)
    Popa (ăsta) pretinde că slujeşte (mai nou) atât la Tăiţelul de Aur cât şi pentru Dumnezeu.
    Pentru pace cerută în deşert şi zona aia (Poiana Golului).
    Că doar şi el dă(ruieşte) pace altora, dacă nu cumva mă înşel.
    Îi poate rosti şi Numele?
    Doar întreb, aşa … pentru nişte prieteni.

    Raspunde
  2. Plujar

    A fost o mascarada. Pe aceasta cale cer demisia primarului POPA IOAN, implicat prin ocolul sau silvic in defrisarile ilegale ale padurilor din jurul Resitei. DEMISIA criminalilor de paduri. Demisia lu POPA IOAN si BORTES NICOLE, drujbistul de serviciu. Solutia impotriva taierilor ilegale a padurilor de catre POPA IOAN este doar USL.

    Raspunde
  3. suparati rau

    dar cu pomii de pe strada Eftimie Murgu ce ati avut domnule primar???!!!!
    e posibil sa taiati toti (putinii) arbori care au mai ramas in zona, si aia de pe spatiul verde???!!!!
    sau vrei sa faceti parcari, ca ai vostri copii sa respire gaze de esapament, caci de unde oxigen????

    Raspunde
  4. Arabela

    Voi stiti cine e Andrei Plujiar ? Va spun eu, un nima-n-drum, un coate goale, un terchea-berchea. E doar fiul unui turnator al securitatii. Toti din CSR stiau ca tatal lui era turnator, cu numele de cod Canarul. Asa ca mai lasa-ne cu vrajala baga.bontule !

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei