În dezbaterea Parlamentului României a fost introdus proiectul de modificare a legii offshore. „Este un proiect absolut necesar, care readuce echilibrul între stat și investitori de-o manieră care deblochează nu doar investițiile și exploatările de gaze din Marea Neagră ci și pe cele terestre, de mare adâncime, cum este exploatarea Caragele, Buzău, unde s-a descoperit cel mai mare zăcământ de gaze din ultimii 30 de ani“ a afirmat deputatul PSD de Caraș-Severin Silviu Hurduzeu.
„Unul dintre cele mai importante aspecte, survenite în urma unor ajustări de ultimă oră susținute de PSD, este că statul român își apără ferm interesele, prin ANRE, care avizează contractele bilaterale și prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat, care are drept de preemțiune în privința achiziției de gaz. Astfel, companiile care extrag gazul românesc nu pot vinde oricând, oricum, oricui“ a mai spus deputatul cărășean!
Despre beneficiile pe care le va obține România de pe urma acestei legi, Silviu Hurduzeu a mai adăugat: „România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-și producția cu mult peste necesarul actual de consum intern, dar și timp suficient să se pregătească pentru a dezvolta industrii care să consume gazul în țară“.
„De asemenea, țara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Este evident că atunci când oferta de gaze va fi mai mare decât cererea de pe piața internă oferta va scădea, iar românii vor benefica de prețuri mai mici“ a mai completat deputatul PSD de Caraș-Severin Silviu Hurduzeu.
Dan AGACHE

















