Amânată odată, ședința care urma să stabilească noua conducere a ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin pentru următorii 5 ani a avut loc ieri în prezența a 65 de delegați ai UAT-urilor din județ și ai reprezentanților Consiliului Județean.
Votul este cel care hotărăște, iar liberalii au pierdut la mustață în fața primarilor PSD. Din cei 5 membrii ai noului comitet director al ADI Intercom Deșeuri fac parte 4 reprezentanți ai PSD și doar unul al liberalilor în persoana actualului președinte al CJ Caraș-Severin Romeo Dunca. Președinte a fost ales primarul din Dognecea Remus Rof, cel care îi succede la conducere unui alt reprezentant PSD edilul din Oțelu Roșu Luca Mălăescu.
Noua structură de conducere a decis ca director executiv să rămână tot Daniel Borduz cel care ocupase și anterior această funcție în pofida opoziției liberalilor și a lui Romeo Dunca. Cu toate că nu a fost prezent fizic în sală ci doar reprezentat de un delegat din partea primăriei din Dognecea, Remus Rof a reușit să se impună adunând majoritatea voturilor celor 65 de delegați la această întâlnire.
Rezultatul votului i-a înfuriat atât de tare pe liberali încât au părăsit sala de ședință fără a mai reveni până la final. La aflarea rezultatului, Remus Rof a declarat în exclusivitate pentru Reper24:
„În primul rând vreau să apreciez efortul conjugat al fostului comitet director condus de Luca Mălăescu și vă pot spune că vom merge mai departe cu tot ceea ce înseamnă colectarea, transportul și depozitarea gunoiului menajer în Caraș-Severin. Trebuie organizate licitațiile pentru colectarea și depozitarea acestuia pe cele 6 platforme din județ“.
„Avem nevoie de mașini noi pe care le vom achiziționa în perioada următoare și vrem să îmbunătățim transportul și preluarea gunoiului de către haldina de la Lupac. Bătălia din cadrul ședinței poate fi privită și politic, dar din punctul meu de vedere este doar de ordin economic. Liberalii au dorit să impună o majoritate în ADI pentru a facilita accesul la licitație a unui operator cu prețuri mult mai mari care să impună aceste tarife crescute în tot județul. Noi ne gândim în primul rând la oameni și la posibilitatea acestora de a-și plăti facturile“ – a mai precizat Remus Rof noul președinte al Comitetului director al societății ADI Intercom deșeuri Caraș-Severin.
Dan AGACHE


















PARTIDU ‘ , PARTIDU ‘ !!! Groh , groh , groh … gonoi , gonoi … ,, mălai , mălai ” şi ,, trai pe vătrai „.PARTIDU’ , PARTIDU’ !!! Fraților , ce ,, Ferma Animalelor ” ?… acolo trebuie să muncim cu adevărat , să transpirăm de la efortul muncii , aici e’ de noi. Viva la ,, PORCĂRIA ” !