Doar 5 asistenți medicali comunitari sunt, în acest moment, în Caraș-Severin, în condițiile în care alte județe au și 40. Încă din 2010, când a fost demarată procedura de înființare a asistenței medicale comunitare, s-a constatat că județul Caraș-Severin nu a prea avut deschidere spre acest gen de asistență medicală, indispensabil în mediul rural.
Pentru a îmbunătăți situația, prefectul Ioan Dragomir a cerut, într-o ședință la care au fost prezenți și primari din județ, să fie luate măsurile necesare pentru a crește numărul acestor asistenți, deoarece este o necesitate în suplinirea lipsei serviciilor medicale și accesului pacienților la aceste servicii, mai ales în zonele rurale izolate sau acolo unde nu există un dispensar.
„Ne dorim ca acești asistenți comunitari să fie chiar comunitari. Să ajute persoanele, să preia din problemele pe care le au și să le aducă la cunoștința conducerii comunelor”, a explicat prefectul Ioan Dragomir.
Asistenții medicali comunitari sunt angajați de primării, cu scopul de a asigura asistența medicală în comunitate, sub supravegherea unui medic. Însă, pentru a avea asistenți medicali comunitari, administrațiile locale trebuie să și înființeze postul respectiv și să ceară Direcției de Sănătate Publică să facă demersurile către Ministerul Sănătății, pentru a obține bani de salarii.
„Ne zbatem să obținem finanțare pentru cât mai mulți asistenți medicali comunitari. Până la obținerea finanțării de la minister, salariile sunt suportate de către UAT. Dar, neavând finanțare, primăriile nici nu au înființat posturi de asistenți comunitari. Sunt însă câteva primării care au riscat și au plătit din fondurile lor, iar ulterior au primit finanțare”, a precizat directorul DSP Caraș-Severin, Dănilă Miloș.
Chiar dacă sunt angajații primăriilor, asistenții medicali comunitari sunt plătiți de Ministerul Sănătății, nu din fondurile UAT-urilor.
Elena FRANȚ