12.8 C
Reșița
vineri, 07 noiembrie 25

Locuitorii din Văliug vor avea apă tratată și ozonată. Dar cam atât.

Locuitorii din Vălig vor avea în curând apă tratată și ozonată la robinete. Este vorba despre un proiect finanțat prin PNDL2 (Programul național de dezvoltare locală 2), care prevede un sistem de alimentare cu apă la Văliug, și extinderea canalizării menajere în stațiunea Crivaia, un proiect executat în proporție de 85-90%.

În momentul de față s-a emis autorizația de construcție pentru conectarea la rețeaua elecrică a stației de tratare cu ozon. Sperăm ca într-o lună să se finalizeze procedura de racordare, să facem recepția, și să putem da oamenilor apă trecută prin stația de tratare. Totodată am finalizat și lucrarea de racordare a rețelei de canalizare în Crivaia, care este importantă pentru unitățile turistice de acolo.” – spune viceprimarul comunei, Alin Marcu.

Dacă lucrurile merg bine pe PNDL2, nu același lucru se poate spune despre proiectul privind schimbarea rețelei de apă din Vălig și alimentarea cu apă în Crivaia. Aceste lucrări ar trebui să se facă printr-un proiect de peste 20 de milioane de lei prin Programul „Anghel Saligny”, dar a fost stopat, ca urmare a hotărârii Guvernului de a continua finanțarea lucrărilor prin acest program doar pentru proiectele care au  realizate cel puțin 30-40 de procente din ele.

Prin „Anghel Saligny” avem un proiect mare ( de peste 20 de milioane de lei) de schimbare a rețelei de apă în Văliug, și realizarea sistemului de alimentare cu apă la Crivaia, dar noi am fost în momentul în care abia am emis ordinul de începere, deci nu aveam cei 30-40% din proiect realizați, astfel că lucrările au fost sistate. Sperăm însă că doar pentru acest an, iar la anul să le reluăm.” – a explicat viceprimarul Alin Marcu.

Și asta în condițiile în care cererea de construire a unor noi unități de cazare în zonă este destul de mare.

Cel mai important proiect pentru comună este însă construirea telegondolei care duce pe Semenic.

Dacă se va realiza proiectul, va fi foarte bine pentru comuna noastră, și nu numai: ar fi bună și pentru localnici, dar și pentru turiști. Dacă nu se mai face însă, nu știu cum aș putea să văd turismul la Vălig în momentul de față.” – a mai afirmat viceprimarul Văliugului.

Deși în momentul de față există o mulțime de piedici în realizarea obiectivelor pentru dezvoltarea comunei, după cum se vede, speranța autorităților locale rămâne în picioare, pentru că nu-i așa, speranța moare ultima.

DANIELA TUDOR

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei