Lovitură de imagine pentru CSM Caransebeș! Leontin Doană preia banca tehnică, iar obiectivul este promovarea în Liga a III-a

Fotbalul din Caraș-Severin începe să dea semnale tot mai clare că își dorește să revină în prim-plan. După ani în care performanța a fost concentrată aproape exclusiv în jurul Reșiței, un nou proiect ambițios prinde contur la Caransebeș, acolo unde conducerea Clubului Sportiv Municipal mizează pe experiență, profesionalism și oameni care au demonstrat că pot construi echipe competitive.

Mutarea verii este, fără îndoială, aducerea pe banca tehnică a lui Leontin Doană, unul dintre cele mai respectate nume ale fotbalului bănățean, fost jucător emblematic și antrenor al CSM Reșița, un om care cunoaște în detaliu spiritul fotbalului din Valea Domanului.

Alături de acesta va lucra Dorian Arbănaș, fost fotbalist de primă ligă și antrenor în Liga a III-a la Progresul Ezeriș, completând astfel un staff tehnic cu experiență importantă atât la nivel de jucător, cât și de antrenor.

Anunțul a fost făcut oficial de Clubul Sportiv Municipal Caransebeș:

Clubul Sportiv Municipal Caransebeș îi urează bun venit noului antrenor principal, Leontin Doană, și lui Cristi Arbănaș, care se alătură proiectului nostru cu obiectivul clar de a construi o echipă puternică și de a lupta pentru promovarea în Liga a III-a.”

Născut la Reșița, pe 17 ianuarie 1970, Leontin Doană și-a construit o carieră solidă atât ca fotbalist, cât și ca antrenor. Pentru suporterii din Valea Domanului rămâne unul dintre oamenii identificați cu culorile roș-negre, iar în ultimii ani a obținut rezultate remarcabile în cadrul Academiei CSM Reșița, contribuind la formarea unor generații valoroase de tineri fotbaliști.

Experiența acumulată în fotbalul de performanță reprezintă unul dintre principalele argumente pentru care oficialii gugulani au ales să-i încredințeze conducerea echipei.

În spatele acestui proiect se află și sprijinul administrației locale. Primarul municipiului Caransebeș și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a readuce fotbalul gugulan la un nivel superior, iar investițiile și susținerea oferite clubului demonstrează că promovarea nu reprezintă doar un slogan, ci un obiectiv asumat.

Venirea lui Leontin Doană și a lui Dorian Arbănaș ne spune că CSM Caransebeș nu se mulțumește cu statutul de echipă de Liga a IV-a și își propune să construiască un proiect durabil, capabil să readucă municipiul în fotbalul național.

Rămâne însă o întrebare la care timpul va oferi răspunsul: va putea Leontin Doană să continue și activitatea de la Academia CSM Reșița? Tehnicianul conduce în prezent Grupa Under 19 a clubului din Valea Domanului, acolo unde a obținut rezultate apreciate și a contribuit la dezvoltarea unor generații promițătoare de jucători.

Indiferent de răspuns, numirea sa la Caransebeș reprezintă una dintre cele mai importante mutări din fotbalul județean în această vară și confirmă faptul că proiectul CSM Caransebeș începe să capete consistență, după dezamăgirea din sezonul precedent, în care echipa patronată de Felix Borcean a fost la un pas de barajul pentru Liga a III-a. Cu experiența lui Leontin Doană, aportul lui Dorian Arbănaș și susținerea administrației locale, gugulanii speră ca  Liga a III-a să reprezinte un deziderat realist, fără emoții pentru fanii echipei, de această dată.

Una peste alta, le urăm mult succes gugulanilor sub comanda titraților antrenori Leo Doană și Dorian Arbănaș!

Sergiu TABAN

1 COMENTARIU

  1. În Caransebeș nici nu se mătură cum trebuie…nu se dau amenzi etc.
    Bani cheltuiți aiurea!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei