70,49% dintre cetățenii care au trecut duminică pe la urnele din Oțelu Roșu au ales să voteze pentru social-democratul Luca Mălăiescu, care obține astfel mandatul cu numărul patru la cârma orașului din Valea Bistrei. Contracandidatul său, liberalul Darius Enache a reușit să obțină doar 14,97 % din voturi.
În plus, Mălăiescu are parte în următorii patru ani și de o majoritate confortabilă în Consiliul Local, PSD câștigând 11 din cele 17 mandate de consilieri locali. Consiliul Local Oțelu Roșu este completat de 2 consilieri ai Alianței Dreapta Unită, 2 consilieri PNL și 2 consilieri AUR.
„Chiar dacă nu am urmărit o statistică anterioară, cred că sunt cei mai mulți consilieri locali pe care i-a avut vreodată un primar la Oțelu Roșu și pe această cale mulțumesc frumos cetățenilor”, a precizat pentru Reper 24, primarul Luca Mălăiescu.
Edilul a câștigat cel de-al patrulea mandat fără emoții, rezultatul fiind, declară el, pe măsura muncii depuse în ultimii ani și conform cu sondajul realizat înainte de alegeri.
„Da, m-am așteptat la acest rezultat pentru că am făcut și un sondaj la nivel de oraș cu circa o lună de zile înainte de începerea campaniei. În plus, întotdeauna sondajul cel mai elocvent este atunci când mergi pe stradă și vezi cum te salută cetățenii, cum te privesc, cum îți zâmbesc. Eu am considerat că pentru un primar în funcție, campania electorală nu ți-o faci în ultima lună, ci în cei patru ani de mandat. Este adevărat, în luna de campanie am umblat foarte mult, am stat de vorbă cu cetățenii, dar nu pentru a-mi face neapărat campanie electorală, ci doar pentru a-i revedea, a discuta și a mai afla unele din problemele pe care le au”, a declarat edilul, acesta precizând că va face și pe mai departe echipă cu actualul viceprimar Grigore Goja.
Luca Mălăiescu: „Cetățenii l-au penalizat pe Romeo Dunca”
În preferințele locuitorilor din Oțelu Roșu nu a fost doar Luca Mălăiescu, ci și Silviu Hurduzeu, cel care a câștigat un nou mandat la conducerea CJ Caraș-Severin și cu sprijinul voturilor obținute în Valea Bistrei. Mai mult decât atât, conform lui Mălăiescu, la Oțelu Roșu diferența de voturi dintre Hurduzeu și candidatul liberalilor Romeo Dunca, a fost semnificativă.
„Iată că oțelarii nu au uitat că Romeo Dunca ne-a tăiat 67.000 de lei, nu i-a tăiat primarului Luca Mălăiescu, care a avut doar curajul să îi spună adevărul, i-a tăiat cetățenilor orașului Oțelu Roșu și pe această cale cetățenii l-au penalizat.
În ceea ce privește planurile mele pentru următorul mandat, în primul rând îmi propun să finalizez proiectele pe care le-am prezentat și cetățenilor orașului Oțelu Roșu în acel program în campanie în 20 de puncte. Dar proiectele sunt mult mai multe. Chiar în perioada imediat următoare vom mai finaliza încă un proiect pe care mi l-am dorit foarte mult, și anume amenajarea celor șapte locuri de joacă la standarde europene, în fiecare cartier al orașului. Săptămâna aceasta vom finaliza primele două, dacă vremea ne va permite”, a mai adăugat Luca Mălăiescu.
Karina TINCUL
V-a luat 76.000lei, Reșiței i-ați luat peste 7.000.000lei asta nu amintești, mincinosule,Reșița a primit cu scandal 1.650000lei și voi 2.500.000lei la o populație mai mică de 4-5 ori,
Trăiască Partidul unic muncitoresc…..spre iEpoca de Haur înainte, tovarăși !……..