Lucrări de consolidare pe centura Caransebeș. Trafic restricționat timp de 18 luni

Șoferii care tranzitează centura ocolitoare a municipiului Caransebeș vor întâmpina restricții de circulație începând de marți, 1 septembrie. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță demararea unor lucrări de consolidare pe sectorul km 0+310 – 12+073 al variantei de ocolire.

Investiția, în valoare de 42,77 milioane de lei (fără TVA), este finanțată de la bugetul de stat și va fi executată de asocierea de firme Drumuri și Poduri Banat SRL – Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL – Evo Line Creation SRL. Contractul are o durată de execuție de 18 luni.

Circulația pe varianta de ocolire Caransebeș nu va fi închisă complet, dar va fi restricționată. „Executarea lucrărilor sub trafic va impune intervenția etapizată și restricționarea temporară a circulației, pe ½ cale, și dirijarea cu semafor temporar, inclusiv pe timpul nopții”, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și să ia în calcul posibilitatea formării de coloane de mașini.

„Intervențiile pe VO Caransebeș sunt necesare pentru consolidarea unui drum deschis traficului în 2011, care a preluat în ultimii ani valori de trafic în continuă creștere. Lucrările de întreținere realizate până în prezent au asigurat menținerea funcționalității, însă este necesară acum o intervenție de amploare. Proiectul de consolidare prevede refacerea completă a sistemului rutier, modernizarea dispozitivelor de scurgere a apelor pluviale, reamenajarea insulelor de separare a fluxurilor din intersecții și actualizarea semnalizării rutiere”, mai transmit cei de la DRDP Timișoara.

Pentru a evita aglomerația de pe centura Caransebeș, DRDP Timișoara propune trei variante alternative de traseu pe ruta Timișoara – Drobeta Turnu Severin (și retur):

  • Timișoara DN 6 – DN 59 Moravița – DN 57B Oravița – DN 57B Anina – DN 57B Bozovici – DN 6 Plugova – DN 6 Băile Herculane – Drobeta Turnu Severin.
  • Timișoara DN 6 – DN 59 Moravița – DN 57 Oravița – DN 57 Moldova Nouă – DN 6 Orșova – Drobeta Turnu Severin.
  • Timișoara DN 6 – A1 – DN 68A Margina – A1 Deva – DN 66 Simeria Veche – DN 66  Hațeg – DN 66 Petroșani – DN 66 Târgu Jiu – DN 67 Drobeta Turnu Severin.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei