fbpx
16 C
Reșița
vineri, 01 decembrie 23

Lucrările de canalizare sistate la Teregova, continuă la Rusca Teregova pentru impulsionarea execuției DJ 608!

Primăria comunei Teregova a decis pentru moment sistarea lucrărilor de modernizare a rețelei de canalizare în localitatea omonimă, acestea continuând în satul aparținător Rusca Teregova.

Decizia are la bază amplul proiect de modernizare al drumului județean 608 care traversează și localitatea Rusca Teregova, cel care are nevoie de front de lucru pentru a nu se interveni de mai multe ori pe aceleași tronsoane, unde se au în vedere și lucrările pentru canalizarea comunei. Așadar o decizie logică, una care vine în sprijinul executantului care a câștigat licitația pe DJ 608 și care urmărește înlesnirea lucrărilor pe acest drum județean.

Finanțarea proiectului de apă și canalizare a fost prins, într-o primă etapă, în Masterplanul județului Caraș-Severin, proiectul major realizat de Aquacaraș. Ca urmare a faptului că lucrurile s-au mișcat cu dificultate, conducerea administrativă de la acel moment a decis ca în 2014 să înscrie proiectul de canalizare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 1 iar o altă porțiune de canaliizare să fie finanțată prin PNDL 2.

Fiecare cetățean din comună are apă în gospodăria proprie, fie că vorbim de pompe de aducțiune, fântâni dar cu siguranță cetățenii se vor racorda la rețeaua de apă curentă și canalizare a operatorului Aquacaraș. Este un moment așteptat de către comunitate“, afirmă primarul comunei Teregova, Maria Damian, cea care monitorizează la fața locului modul în care se desfășoară lucrările în localitățile pe care le are în administrare.

La momentul predării amplasamentului pentru reabilitarea DJ 608, edilul comunei Teregova, Maria Damian, a profitat de prezența președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și fără nicio ezitare i-a solicitat acestuia sprijinul pentru implementarea proiectelor aflate în derulare: „Vreau să vă reamintesc faptul că Teregova are foarte, foarte multe proiecte pe fonduri europene, cele mai multe, dar și guvernamentale, vă solicităm ajutorul, să fiți alături de noi și să ne sprijiniți în demersurile noastre pentru finalizarea acestor proiecte. Eu nu am făcut politică nici în mandatul trecut, nu o să fac politică nici acum, eu sunt un om al administrației locale și muncesc în beneficiul cetățenilor din comuna mea“ – i-a transmis cu fermitate președintelui Dunca primarul comunei Teregova, Maria Damian.

Sergiu TABAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei