Operațiunile pentru stingerea incendiului de vegetație din Parcul Național Domogled – Valea Cernei au continuat pe parcursul întregului weekend. Pompierii și celelalte structuri de intervenție au acționat atât la sol, cât și din aer, pentru a limita propagarea focarelor și a preveni reaprinderea acestora. Eforturile echipelor de intervenție s-au desfășurat în condiții dificile, resursele fiind calibrate continuu în funcție de evoluția din teren și de vreme.

„Vineri, 9 octombrie, la intervenție au participat 153 de persoane, iar cele două elicoptere au efectuat 52 de aruncări de apă. Sâmbătă, 10 octombrie, au acționat 140 de persoane, sprijinite de un elicopter care a realizat 24 de aruncări, iar duminică, 11 octombrie, intervenția s-a desfășurat cu 89 de persoane și sprijinul a două elicoptere, care au efectuat 17 aruncări de apă. Totodată, de la începutul lunii octombrie, elicopterele IGAv au efectuat, în total, 641 de aruncări de apă pentru stingerea incendiului”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.

Duminică dimineață, începând cu ora 05:00, în zona Băilor Herculane și pe sectoarele de intervenție s-au înregistrat averse de ploaie de scurtă durată și intensitate variabilă, însoțite de un plafon de nori coborât la nivelul crestelor. Cu toate acestea, cantitatea redusă de apă nu a fost suficientă pentru a umezi litiera și vegetația uscată în profunzime.
„Deși au fost înregistrate precipitații, cantitatea redusă de apă nu a fost suficientă pentru a umezi în mod corespunzător vegetația uscată și litiera, astfel că riscul de propagare a incendiului se menține. Particularitățile reliefului, caracterizat prin formațiuni calcaroase și depuneri importante de materiale vegetale combustibile, favorizează dezvoltarea unor focare care pot continua să ardă mocnit, inclusiv în subteran, ceea ce îngreunează identificarea și lichidarea acestora.
Totodată, umezeala acumulată pe versanții abrupți și stâncoși crește riscul de alunecare și de cădere a pietrelor, impunând măsuri suplimentare de siguranță pentru personalul care intervine în teren”, mai transmit cei de la ISU Semenic.
Autoritățile avertizează că în perioada următoare, riscul de reaprindere se menține, evoluția situației fiind influențată de temperaturile exterioare, umiditatea atmosferică, cantitatea de precipitații și intensitatea rafalelor de vânt. În acest context, intervențiile continuă în funcție de situația operativă și de condițiile meteorologice, cu obiectivul de a limita propagarea incendiului și de a reduce riscul reapariției focarelor.
Karina TINCUL




















