Marcel Vela dă asigurări: „UCM Reșița, salvată! Compania va fi cumpărată de Hidroelectrica!”

vela dddf

Într-o conferință de presă organizată la Caransebeș, ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela și ministrul Economiei, Virgil Popescu, au vorbit despre viitorul celei mai vechi companii din industria românească, UCM Reșița.

Ministrul Vela, care cunoaște zbaterea pentru supraviețuire a companiei reșițene, a transmis că achiziționarea activelor UCM Reșița de către Hidroelectrica a intrat în linie dreaptă. De asemenea, șeful Internelor a dat asigurări că promisiunea premierului Orban nu a fost doar o promisiune electorală, iar în viitorul apropiat, cel mai probabil după alegerile parlamentare, această preluare va deveni o realitate.

Vă prezint o realitate concretă, nu doar o dorință și o perspectivă pe care ați putea să o numiți electorală, în această perioadă de competiție politică. Așa cum am spus încă de când am fost ales senator, că vom găsi soluții pentru a rezolva problemele județului când vom ajunge la guvernare, le-am găsit. Caransebeșul nu a dus lipsă de decidenți care puteau să influențeze în bine soarta municipiului. Caraș-Severinul nu a dus lipsă de decidenți care puteau să influențeze în bine soarta Banatului Montan. Vă aduc aminte că de aici din Caransebeș și din Banat am avut prim-ministru, vă aduc aminte că de patru ani Consiliul Județean este condus de PSD, care puteau să aducă locuri de muncă, infrastructură, fie că e gaz, fie că e autostradă, puteau să rezolve problema UCMR-ului. Cu un singur pix, atât. Și cu multă voință. Și vă dau acum un exemplu concret pentru Banatul de Munte: UCMR –ul va fi cumpărat de către Hidroelectrica și își va relua producția. Se întâmplă de când este la guvernare PNL. Spun aceste lucruri pentru că este momentul în care oamenii trebuie să cântărească, trebuie să se decidă ce vor în viitor, pentru Caransebeș, pentru Caraș-Severin și pentru România”, a precizat ministrul Vela.

La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a întărit afirmațiile ministrului Vela, afirmând interesul sporit al Guvernului, prin Hidroelectrica, pentru „perla coroanei” hidroenergeticii românești, după cum a nominalizat-o acesta. Ministrul Popescu a transmis că, odată cu preluarea activelor UCM, Hidroelectrica are în vedere și un amplu proces de retehnologizare pentru departamentele de producție ale companiei fanion românești, cu o tradiție de 249 de ani în sectorul industriei grele.

Îmi aduc aminte, în urmă cu 2-3 luni, Marcel (n.r. Vela) m-a sunat, era cu primarul municipiului Reșița, dl Popa, tocmai pentru problema UCM Reșița. Am discutat cu conducerea Hidroelectrica. Da, au nevoie de producția de la UCM Reșița și da, sunt în negocieri cu cei de la Reșița pentru a fi preluată de Hidroelectrica. Noi ce promite, facem și dacă lucrurile se pot mișca mai repede, o vom face. Nu așteptăm să treacă ani de zile și să se mai închidă un ciclu de guvernare. Hidroelectrica este unul din cei mai mari jucători de pe piața energiei, este o bijuterie a coroanei să spunem așa a energiei românești, este o companie verde și are nevoie să aibă înglobat în această companie și Hidroservul și UCMR-ul. Și o vom face, în perioada imediat următoare”,  a afirmat Virgil Popescu.

Puteți urmări aici întreaga conferință de presă susținută de miniștrii Marcel Vela și Virgil Popescu, conferință la care au mai participat candidatul PNL la președinția Consiliului Județean CAraș-Severin, Romeo Dunca și candidatul liberalilor pentru Primăria municipiului Caransebeș, Andra Pleșa:

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei