-0.4 C
Reșița
duminică, 09 februarie 25

Marcel Vela nu va fi obligat să candideze la președinția Consiliului Județean

Zarvă mare în filialele locale ale Partidului Național Liberal; motivul, o decizie a forurilor superioare ale partidului care au produs panică printre liderii din teritoriu. Mai exact, decizia Biroului Permanent Național al PNL nr 6/2024.

Aceasta i-ar obliga pe liderii de partid să-și asume candidatura la președinția Consiliului Județean de unde provin sau la primăria municipiului reședință de județ. Referitor la această decizie a BPN-ului, liderul liberalilor cărășeni Ion Marcel Vela a precizat:

„În Biroul Politic Național al PNL din data de 31 Ianuarie am votat cu unanimitate de voturi Decizia numarul 6/2024, referitoare la obligativitatea asumării candidaturilor pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ, ori de președinte al consiliului județean, de către președintele de filială…ÎN FUNCȚIE DE SITUAȚIE (așa cum este stipulat explicit în articolul 1).

Totodată, pentru mobilizare generală într-un an foarte aglomerat electoral, s-a hotărât ca filiale care nu au performanță politică și se clasează la coada clasamentului (între ultimele 10 – NR) vor fi reorganizate după primele alegeri.

Cum Filiala Caraș-Severin s-a clasat mereu, la toate alegerile din ultimii 16 ani , pe primele 10 locuri la nivel național, iar la Primăria Reșița și Consiliul Județean sunt aleși demnitari, membri PNL, încă din anul 2020, nici în Caraș-Severin…SITUAȚIA nu impune aplicarea Deciziei 6/2024 în mod imperativ.

Fac aceste precizări pentru a nu se crea cumva confuzii prin interpretări eronate ale deciziei BPN PNL nr.6/2024“ a mai precizat liderul PNL Caraș-Severin senatorul Ion Marcel Vela.

Dan AGACHE

4 COMENTARII

  1. ”am votat cu unanimitate de voturi … obligativitatea asumării candidaturilor …ÎN FUNCȚIE DE SITUAȚIE … nu impune aplicarea Deciziei 6/2024 în mod imperativ”

    Adică, cu unanimitate, obligativitatea asomării nu se mai aplică în mod imperativ?

  2. Marcele, Marcele, te ascunzi în spatele lu’ Dunca (care 100%) va pierde și a lu’ Nelu, care va câștiga Primăria Reșița!
    Oricum tu Marcelino, ești doar un sforar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei