Caraș-Severinul marchează un moment cu profundă încărcătură simbolică: patru ani de activitate a Elicopterului SMURD 333, un proiect esențial pentru siguranța și viața locuitorilor din Banatul Montan. Punctul de Operare Aeromedical pentru salvare montană Caransebeș a fost deschis în Ajunul Crăciunului 2021, o dată aleasă nu întâmplător, simbol al nașterii, al speranței și al unui nou început.
„Nu este întâmplător faptul că Punctul de Operare Aeromedical s-a deschis chiar în Ajunul Crăciunului”, a declarat parlamentarul liberal Marcel Vela, subliniind semnificația acestui moment pentru comunitatea locală și pentru întreg județul.
Rezultat al unei strategii menite să eficientizeze intervențiile în situații de urgență, elicopterul a fost achiziționat, repartizat și inaugurat oficial la 24 decembrie 2021, în inima Banatului Montan. Astăzi, punctul de intervenție din Caransebeș se mândrește cu unul dintre cele mai performante elicoptere SMURD din România.

Elicopterul SMURD Airbus H135, înmatriculat cu numărul 333 la Ministerul Afacerilor Interne și repartizat Inspectoratului General de Aviație din Caransebeș, este utilizat atât pentru salvarea pacienților accidentați sau grav bolnavi, cât și pentru intervenții în zone montane greu accesibile ori în misiuni desfășurate în situații de dezastre.
Aeronava este deservită de echipaje mixte, formate din medici, asistenți și personal militar, care asigură misiunile de salvare, funcționarea și mentenanța aparatului de zbor. În cei patru ani de activitate, echipajul aeromedical SMURD Caransebeș a contribuit la salvarea a 1.775 de vieți.
Potrivit parlamentarului Marcel Vela, capacitatea operațională a punctului aeromedical din Caransebeș va fi consolidată anul viitor, când un nou elicopter Black Hawk S-70 va ajunge în Banatul Montan. Acesta va fi utilizat pentru misiuni de căutare-salvare alpină, va putea transporta până la patru pacienți aflați în stare critică și va fi dotat cu echipamente moderne pentru intervenții pe timp de noapte, precum și cu sisteme de stingere a incendiilor.
„Mă bucur că Elicopterul SMURD intră în anul cinci de activitate, salvând în continuare viețile a mii de compatrioți”, a mai transmis Marcel Vela.
În final, parlamentarul liberal a adresat un mesaj de apreciere și recunoștință echipajelor aeromedicale din Caransebeș, subliniind că „cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”.

Lorena POENARU

















