10.1 C
Reșița
duminică, 20 aprilie 25

Marfă contrafăcută, de peste 200.000 de lei, confiscată într-o piață din Caransebeș

Peste 215.000 de lei – aceasta este valoarea articolelor de încălțăminte ridicate de polițiștii cărășeni în urma unei acțiuni desfășurate miercuri, 20 martie, într-o piață din municipiul Caransebeș.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu colegii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș, au descoperit marfa expusă spre vânzare pe taraba unui bărbat din Timișoara. Articolele purtau inscripțiile unor mărci cunoscute și sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Ancheta este în desfășurare, urmând ca la finalizarea acesteia să fie propuse măsurile legale care se impun.

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. ”Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor …”

    Adică cum să mai ciordim câte ceva de pe la cetățeni, ”cercetând” (și) încălțămintea (în lucru ”polițienesc”).
    Morală: dacă nu aveți asupra dumneavoastră acte de proveniență (pentru orice li se năzare ăstora) riscați să ajungeți acasă și fără opinci (sau chiloți).
    Hint: odiosul era cizmar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei