În săptămânala intervenție în Camera Deputaților, parlamentarul PSD de Caraș-Severin Romulus Marius Damian s-a referit la rezultatele slabe obținute de elevii din anii terminali la simularea examenului de Bacalaureat.
„În calitate de membru al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților și nu numai, mă îngrijorează rezultatele de anul acesta de la sesiunea de simulare a examenului de bacalaureat.
Faptul că 4 din 10 elevi de clasa a XII-a nu au reușit să obțină nota 5 la simulare la proba de Limba și literatura română trebuie să ne ridice semne de întrebare, cu aproape 40% dintre elevi obținând note sub 5 și un procent de 22% având note între 5 și 6 la această disciplină. Să nu uităm însă că nota 5 este necesară doar pentru a trece proba, iar examenul este promovat doar dacă media tuturor probelor este 6, ceea ce ne cauzează și mai multă neliniște, odată ce vedem rezultatele și de la celelalte materii: 35,88% note sub 5 la Matematică/Istorie și 35,25% note sub 5 la proba la alegere“, a precizat deputatul Marius Damian.
„Prin declarația politică de astăzi doresc să trag un semnal de alarmă și îmi doresc o mobilizare din partea cadrelor didactice, care încă mai pot lucra cu acești elevi și îi pot ajuta, astfel încât toți să promoveze acest examen la momentul susținerii propriu-zise. Mă bucur că anul acesta lucrările au fost corectate digital și că Ministerul Educației a folosit platforma de evaluare digitalizată, dar și că rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte pentru îmbunătățirea performanțelor.
În aceeași măsură, doresc să le transmit elevilor să acorde mai multă implicare în această etapă din procesul lor academic, într-un examen care este considerat examenul vieții, pentru că este punctul de plecare spre maturizare, de aici pe mai departe fiecare își va alege drumul în viață pe diferite domenii.
Dragi elevi, veți avea posibilitatea de a face cea mai bună alegere doar dacă veți absolvi bacalaureatul! Examenele, etapele academice, trebuie considerate ca elemente esențiale în pregătirea pentru viață. Orice clădire are nevoie de o fundație solidă, pe care acum o construiți, astfel încât, orice se va întâmpla pe viitor, nimic să nu vă destabilizeze!
Părinții, cadrele didactice, decidenții politici, cu toții trebuie să depunem eforturi pentru ca din postura pe care o deținem să facem tot posibilul pentru a încuraja elevii și a-i susține cu tot ce este necesar pentru a depăși cu succes aceste praguri și pentru a le da cea mai bună pornire înspre un viitor cu cât mai multe reușite“, a mai precizat deputatul Marius Damian.
Dan AGACHE



















În caz că nu mai sunt „blocat”:
Ăsta-i mereu îngrijorat de ceva, susține ceva etc… gargară! Și-i mai și văd moaca peste tot!
Dacă nu știți, stimabile parlamentar, trăiti în România educată. Printre altele, acesta este și rezultatul muncii dumneavoastră.
”Dragi elevi, veți avea posibilitatea de a face cea mai bună alegere doar dacă veți absolvi bacalaureatul!”
–
Iar dacă nu, școala de miliție (Câmpina) vă așteaptă cu brațele (și cătușele) deschise și cu pensii speciale (la maturitate).
”Cine-i harnic și muncește, ori e prost ori nu gândește!”
Pai patru ani în parlamentul României ce ați păzit? Oile? V-a preocupat educația și sănătatea? Nuuuu… Doar interese de partid, sinecuri și contracte grase cu statul… Acum v-ați trezit toți politrucii ca aveți nevoie de voturi ca să va permanențizati la ciolan și brusc va pasa de educație… Vaaaai de tara asta!