„O regie marca PNL”, așa califică Marius Isac, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin incidentul din cea mai recentă ședință a forului județean, atunci când primarul de la Lupac, Marian Vlasici i-a făcut cu ou și oțet pe aleșii județeni care nu au votat alocarea a 200.000 de lei pentru comuna pe care o conduce.
Vicepreședintele Isac ne-a transmis și un drept la replică, pe care îl redăm în întregime:
„Având în vedere evenimentele petrecute în ședința de Consiliu Județean din data 20.12.2023 în care Domnul Primar Marian Vlasici, a folosit un limbaj incalificabil, ce nu face cinste unui ales local, aducându-mi jigniri cum nu am mai văzut într-o ședință a unui for deliberativ, aș vrea să îi răspund acestuia (evident nu în maniera în care dumnealui mi-a vorbit), ci aș vrea doar să îl întreb: Solicitarea și totodată alocarea celor 200.000 lei pentru achiziția unui transformator era necesară? De ce întreb acest lucru? Tocmai pentru faptul că în ședința Consiliului Local al Comunei Lupac din data de 15.12.2023 (anterioară ședinței de Consiliu Județean) aleșii locali au alocat suma de 465.220 lei și au fost demarate procedurile pentru achiziția transformatorului respectiv. Astfel o nouă alocare pentru un produs deja achiziționat, nu mai avea nici bază legală, nici o fundamentare credibilă.
Dar, revin, din nou, cu o întrebare: Aceasta este problema Primăriei Lupac sau a Consiliului Județean Caraș-Severin? Dacă este problema Consiliului Județean, de ce nu o rezolvă Consiliul Județean? Oare Primăria Lupac poate face achiziții sau cheltuieli cu un obiectiv care nu îi aparține?
În ceea ce privește afirmațiile făcute în timpul ședinței (care au avut un caracter denigrator la adresa mea), apreciez că acestea sunt descalificante pentru un primar destoinic, așa cum îl cunosc eu pe domnul Vlasici.
Din păcate am asistat din nou la o regie marca PNL, care în ultimul timp se pare că doar cu astfel de lucruri se ocupă. Pe această cale le transmit foștilor mei „camarazi” să lase la o parte campania electorală (pentru că încă nu a început) și să ne preocupăm de nevoile reale ale cetățenilor acestui județ, care nu mai pot fi păcăliți cu astfel de scenarii.
Pe această cale le transmit cetățenilor județului Caraș-Severin Sărbători Fericite și îi asigur că voi rămâne, ca și până acum, în slujba lor”.
Reper 24




















”Aceasta este problema Primăriei Lupac sau a Consiliului Județean Caraș-Severin?”
–
Este problema s(t)atului și a ”investițiilor” (creierelor) acestuia în haldine fisurate (Lupac), poduri ”reabilitate” (Luțca – Siret) sau internate școlare (Odorhei), etc., etc., etc.
Însă, iată că un transformator (electric sau politic) ar putea compensa pierderile produse prin ICM (Institutul Creiere Moarte).
Restul sunt ceva ”amabilități” transformate în bătălie de batjocură.
Că peneleii au regizat cândva și ”exilarea” propriului tineret (în PNL-AT) nu e nimic nou. Unii (precum vela) s-au și întors la ”matcă”, prin multiplă transformare și regizare succesivă.
Precum în ”cer” așa și sub pământ.
Nu?
Primarul trebuia sa le aducă celor care au refuzat finanțarea comunei Lupac, câte un bidon de 5 litri cu levigat, sa aibă de Crăciun!
Isac se poate lua de mână cu Alinuța spitaluța, ca amândoi se cred sudati de scaunele lor…
DACĂ AR VENI CU ACELASI TUPEU SI OAMENII DE RIND DIN JUDET , NU AR FI ANARHIE ? PRIMARASUL ALA SE CREDE STAPINUL INELELOR …! CIT II DAI TOT NU ARE DE AJUNS .