Parlamentarul Marius Isac a criticat dur moțiunea de cenzură inițiată recent, afirmând că aceasta nu este un act politic responsabil, ci un mijloc prin care anumiți politicieni caută să iasă în evidență. Într-o declarație publică, deputatul a subliniat că această acțiune nu vizează doar guvernul, ci afectează întreaga națiune.
„Mi s-a confirmat încă o dată faptul că unii politicieni nu caută să apere interesul românilor, ci vor ca prin orice mijloace să se remarce și să iasă în evidență. Lucrul acesta se întâmplă în aceste momente în cazul moțiunii de cenzură, care nu este o moțiune împotriva unui guvern, ci împotriva unei întregi națiuni”, a declarat Marius Isac.
Deputatul a explicat că argumentele prezentate în moțiune sunt fie neîntemeiate, fie foarte fragile, iar scopul principal al inițiatorilor este de a dezinforma opinia publică și de a crea scandal politic.
„De ce spun că unii fac orice pentru a ieși în evidență? Această convingere mi-a fost întărită după ce am lecturat moțiunea cu pricina, aceasta fiind fundamentată fie pe motive neîntemeiate, fie pe unele foarte fragile, iar rezultatul căutat este acela de a dezinforma și de a face ‘circul’ cu care deja ne-am obișnuit din partea politicienilor provenind din partidele extremiste”, a adăugat Isac.
Totodată, parlamentarul a reiterat poziția Partidului Social Democrat (PSD), precizând că formațiunea se opune categoric acestei moțiuni, considerând-o dăunătoare pentru interesul național al României.
„Drept urmare, Partidul Social Democrat se opune acestui demers sinucigaș pentru interesul național al României! Nu vom vota o moțiune de cenzură împotriva României și românilor, împotriva interesului nostru suveran!”, a concluzionat Marius Isac.
Moțiunea de cenzură a generat deja controverse în spațiul public, fiind considerată de unii analiști politici drept o mișcare riscantă în contextul actual. Rămâne de văzut cum vor evolua dezbaterile și dacă această inițiativă va avea susținerea necesară pentru a trece de Parlament.
Lorena POENARU
”… Nu vom vota … împotriva interesului nostru suveran!”, a concluzionat Marius Isac.
–
Adică nu împotriva intereselor de ciolac (că e al vostru).