Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara continuă, şi în această săptămână, măsurile de supraveghere a frontierei de stat şi de fluidizare a traficului în punctele de trecere, desfăşurate în contextul special al celebrării minivacanței de 1 Mai și Sărbătorilor Pascale Ortodoxe.
La nivelul inspectoratului, poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. Un exemplu este suplimentarea personalului planificat pentru controlul documentelor, adaptată la infrastructura fiecărui punct astfel încât să putem asigura un control operativ pe ambele sensuri de deplasare se precizează în comunicatul instituției.
În egală măsură, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, dacă situaţia o impune, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control.
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, împreună cu care efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Pentru perioada următoare, se recomandă persoanelor care doresc să petreacă Sărbătorile Pascale în afara graniţelor ţării să tranziteze frontiera națională prin toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional. La frontiera româno-ungară sunt deschise 12 puncte de trecere cu specific rutier, iar la graniţa cu Serbia sunt operaţionale 8 puncte de trecere.
Dan AGACHE


















Cum, nu suntem în senghen?
De asemenea, dacă situaţia o impune, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control.
–
La fiecare colț de stradă, dacă situația (politică) o impune 🙂