fbpx
2.7 C
Reșița
vineri, 19 aprilie 24

Medici pentru oameni! Dr. Diaconescu și Necula au renovat secția de Diabet a Spitalului Județean Reșița!

Există un proverb românesc cu vrabia din mână și cioara de pe gard care transpusă asupra modului în care s-au prezentat în ultimii 10 ani secțiile Spitalului Județean de Urgență din Reșița te conduce la acel sentiment de resemnare surdă. Asta pentru că, așa cum am aflat și ne-am informat noul spital județean și spitalul modular au rămas niște himere, proiecte de sertar, iar șansa unor staționare reabilitate s-a stins, undeva, cândva, într-o ședință de Consiliu Județean. Doar ici-colo, grație unor oameni de spirit și sacrificiu ai comunității, oazele de speranță pentru bolnavul reșițean și cărășean n-au murit de tot.

Este și cazul medicului specialist în diabet și nutriție Caius Diaconescu și al colegul său dr. Liviu Necula, care nu au mai putut accepta degradarea în care se regăsea întreaga Secție Diabet de la Staționarul 2 al Spitalului de Urgență din Reșița și mai cu seamă condițiile improprii pe care trebuiau să le suporte pacienții diabetici internați aici. Și pentru că puterea exemplului este întotdeauna cea care poate mișca cu adevărat lucrurile, atunci să spunem că atât medicul Diaconescu, cât și colegii medici Necula și Alexandru au băgat mâna în buzunarul propriu și au început renovarea întregii secții de diabet. Știu că mulți dintre voi veți spune „lasă băi, că au de unde“. Da, poate că e adevărat. Însă ceea ce face diferența între ei și alte cadre medicale este că acești semeni ai noștri și-au pus la bătaie banii lor proprii pe care îi puteau folosi în scopuri dedicate familiei, să spunem. Și nu sunt singurii medici care au demonstrat în ultimii ani la Reșița că meseria și pacienții sunt mai presus de interesele personale. Jos pălăria în fața lor și veșnică le fie prețuirea noastră!

În sprijinul celor doi medici au sosit și alți oameni de bine, antreprenori, mai mult sau mai puțin cunoscuți care nu au dorit să-și decline identitatea.

Despre reușita acestor lucrări de reabilitare a secției pentru bolnavii de diabet, asumate de medici cu adevărat inimoși, acești samariteni de a căror conduită morală ar putea să țină cont și alți colegi din SJUR, dr. Caius Diaconescu a menționat pentru Reper24: „Am început acțiunea prin vară, împreună cu cei doi colegi, dr. Liviu Necula și dr. Mihai Alexandru din ambulatoriul secției și am reușit să ducem la bun sfârșit o muncă ce trebuia făcută cu mult timp în urmă. Inițial am avut așteptări, însă când am realizat că așteptările ne sunt înșelate am preferat să iau eu taurul de coarne și prin implicarea noastră colectivă, a personalului de pe Secția de Diabet și a comunității locale, am reușit să ducem la bun sfârșit o muncă titanică, dar rezultatele sunt pe măsură.

Beneficiarii direcți sunt pacienții noștri cu diabet. Din nefericire avem în evidență peste 20.000 de pacienți cu diabet în județul Caraș-Severin, secția fiind unică în județ, iar pacienții noștri merită condiții decente. Încercăm astfel să ne apropiem de o normalitate.

Tot ce a fost în acest spital, în ultimii ani, a fost o stare de anormalitate pe care am încercat să o redresăm.Eu ca medic șef de secție am încercat să las ceva în urmă și cred că am reușit. Sunt medic aici de 15 ani și secția aceasta nu a fost niciodată renovată.

În urmă cu vreo 10 ani am făcut eu o renovare a celor două saloane unde îmi internez pacienții, dar de data aceasta, după 15 ani, am reușit o reabilitare completă a secției, a tuturor spațiilor din secție, ceea ce înseamnă ambulatoriu, bucătăria, sala de tratament, cabinetele medicilor, cabinetele asistentelor, vestiare, holul comun dintre secția de diabet și secția de interne, totul a fost refăcut. Mai exact, am renovat două spații din ambulator, 6 saloane, o sală de tratament, toate holurile, camera asistentelor, cabinetele medicilor, cred că e vorba de peste 15 spații pe care le-am refăcut.

S-a schimbat tâmplăria, gresia, faianță, caloriferele, corpurile de iluminat, efectiv am dat jos tot de pe perete și am ajuns la cărămida roșie din 1932, atunci a fost construit spitalul.

Investiția s-a ridicat la aproximativ 40 de mii de euro, vorbind aici de materiale de construcții și mâna de lucru. Timp de două luni am avut sprijinul unei echipe de la Penitenciarul din Buziaș, a fost un ajutor din partea doamnei manager care ne-a pus la dispoziție acest gen de mână de lucru, nespecializată însă, dar a fost de un real ajutor“, a declarat pentru Reper24, medicul Caius Diaconescu, șeful Secției Diabet a Spitalului Județean de Urgență Reșița.

Ar mai fi probabil multe de spus, subtil sau franc în față, de acordat note finale și concluzii amare legate de modul în care s-au mișcat în ultimii 30 de ani administrațiile care au avut pe mână acest spital, dar cine sunt eu să ridic piatra și să cred că poate s-ar fi putut face ceva mai mult decât s-a reușit până în prezent? În ultimii 10 ani, din județul Caraș-Severin au plecat spre alte zări „doar“ 49 de mii de cetățeni, care încotro…

În rest, sănătace multă și ploaie la cucuruz, vorba bănățanului…

Citește si:  Medicul Caius Diaconescu dă o nouă șansă secției și pacienților cu diabet!

Sergiu TABAN

 

4 COMENTARII

  1. Poate vreți sa scrieți și despre faptul ca am renovat secțiile singuri și am schimbat caloriferele din saloane și s au înfundat acum cu malul de pe coloane pentru ca trebuie schimbate conductele, deci nu apreciază nimeni eforturile noastre și nu ne susțin… Asa ca degeaba ne străduim sa renovam secțiile ca pacienții tot în frig stau!

    • A-ți realizat deci stimată doamnă că în Reșita avem oameni,,numai de calitate extra high 🤞🤞👎👎👎” ,adică cei care urlă și scheaună ca hienele numai când este vorba de ,,faptele ” șefilor și șefuților dar în micimea minții lor nu știu sau nu vor să știe că adevăratele fapte de calitate sunt facute fără mare circ doar de către oamenii de rând, simplii nu jagardelele lăudate de presă și limbiștii în dos gen primarul, preș cj ,pupat și lins de presă la inaugurarea tramvaiului un exemplu recent. Am văzut videoul cu lingăii de presă locală și postacii de messerie așa că doamnă cineva acolo este sus și vede faptele bune și să fiți sănatoasă toate după fapte așa răsplată, toți o vom realiza ,mai devreme sau mai târziu. Felicitări și mulțumesc pentru gest.

  2. După citirea articolului, nu putem să nu mulțumim pentru implicare reprezentanților județului.
    Mulțumim mocioarcă pentru efortul depus, mulțumim cuplului de aur dunca &popa pentru donații, mulțumim rujan și damian pentru mâna de lucru, mulțumim vela pentru promovarea acestei campanii de renovare, mulțumim marsalic pentru deplasările la București în vederea obținerii de fonduri și lista poate continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei