Mulți dintre noi, elevi fiind, mai făceam câte o fițuică, mai aruncam o privire prin lucrarea colegului de bancă, ori ne inspiram din manual când „profu“ sau „profa“ nu erau atenți sau se „făceau“ că au altceva de făcut. Faptul că am „plagiat“ pe la istorie (unde era greu să ții minte atâtea cifre) ori pe la mate (când, dacă nu învățai îți dădea cu virgulă) nu ne-au făcut mai deștepți, dar nici ultima găină nu eram.
Din fericire, pe vremea aceea, dacă erai prins cu fițuica ori cu nasul în lucrarea colegului, luai un doi și zburai din clasă. Data viitoare nu mai aveai curajul și te puneai să înveți (cu burta pe carte cum se spune) pentru un amărât de 5 să poți să treci clasa sau să nu rămâi „pe toamnă“.
Acum vremurile s-au schimbat, lucrurile au evoluat, nu se mai cheamă copiat ci… plagiat. Mai o licență, mai o lucrare de master, mai un doctorat, dacă „ungi“ bine și unde trebuie, se rezolvă repede și cât ai zice plagiat, te și vezi cu o lucrare gata făcută. E drept că seamănă cu o alta, dar cine mai are timp să stea și să se uite…
Uite că… s-au uitat alții și ba au constatat că lipsesc „ghilimelele“, ba că e cuvânt cu cuvânt din altă lucrare, ba că e vorba de doar câteva pagini, funcție de interesul celui care face verificare și de „funcția“ ocupată de cel acuzat de plagiat.
De-a lungul timpului au fost acuzați de plagiat oameni cu funcții mari în conducerea statului român și am să amintesc doar câteva: Nicolae Ciucă, Victor Ponta, Mihai Tudose, Mircea Beuran, Ioan Mang (și el ministru al Educației într-o vreme), Gigel Știrbu (tot ministru, dar pe la Cultură), Gabriel Oprea, Radu Stroe, Mihai Stănișoară și lista poate continua cu alte și alte nume ale politicului românesc și nu numai (Laura Codruța Kovesi e printre ele, dar ea a plagiat „numai puțin“).
Ultimul caz (pardon, cel mai recent, pentru că sunt convins că nu va fi ultimul), cel al actualului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu: diplome peste diplome, nici nu știu câte titluri de „Doctor Honoris Causa”, prodecan, decan, expert în toate cele (cu patalama la mână), ministru, viceprim-ministru, prim-ministru interimar, deputat, senator și lista rămâne deschisă.
Cică dl. ministru Sorin Cîmpeanu ar fi plagiat, într-un curs de specialitate, 92 de pagini din munca a doi profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, alături de care a semnat, în 2000, ca al patrulea autor, nouă pagini dintr-un curs universitar.
Jurnalista Emilia Şercan relatează că ministrul şi-a însuşit în mod fraudulos şi paternitatea creaţiei celor 13 capitole, trecându-se drept autor al respectivelor secţiuni din cursul universitar. Numele autorilor originali a fost înlocuit cu numele actualului ministru al Educaţiei în ediţia din 2006, dar şi într-o variantă ulterioară, din 2009, publicată în aceeaşi formă.
Acuma că e așa sau nu e așa… va decide altcineva și contează mai puțin dacă actualul senator și ministru deopotrivă va fi găsit sau nu vinovat. Se pare că fițuica de ieri, transformată în plagiatul de azi a făcut prozeliți. Dacă în școală am copiat pentru un 5, actualele gulere albe copiază pentru o funcție în stat, pentru sume mari de bani în plus la leafă și pentru o serie de avantaje la care noi, fițuicarii de altădată, nici nu gândim.
După umila mea părere, scandalul cu plagiatul lui Cîmpeanu nu e altceva decât o încercare de a acopei un alt plagiat dovedit, cel al premierului Nicolae Ciucă, ajuns general și premier (și) pe baza unor lucrări copiate.
Se pare că toate aceste lucruri sunt acceptate de electorat pentru că din 4 în 4 ani, plagiatorii de ieri revin în funcțiile politice de azi, de mâine, dintotdeauna.
Dan AGACHE
”Acum vremurile s-au schimbat, lucrurile au evoluat, nu se mai cheamă copiat ci… plagiat.”
–
Sau transhumus (Partidul Conservator /Voiculescu, ALDE /Tăriceanu, Pro România /Ponta, PNL /Orban).
Că a schimbat /stricat contracte școlare în derulare (pretext Covid), că a schimbat carnete de note și cataloage plus structura funcțională a anului școlar … mai contează un plagiat în plaga democrației ”originale” (on-line)?
”Sus pe deal e-o c(l)asă, mâine va fi rasă!”
Parcă am mai auzit asta …
P.S.
”Noile” contracte educaționale (2021) nu le-au plagiat pe cele vechi, respectiv
a dispărut din formular dreptul de semnătură (accept) al beneficiarului direct al ”procesului educațional” (elevul /eleva), în spirit de iobăgie ”austriacă”
**Link-urile nu sunt permise!**
și contrar prevederilor legii 272/2004r privind drepturile copilului
”ART. 28
(1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
(2) Libertatea copilului … la alegerea sa, este inviolabilă.”
Update:
Între timp, omul ”s-a simțit” și spre deosebire de alți ”penelei” (și ”tăiței”) … a demisionat.
Important este că a ”suprimat” școala ”on-line”.
Jos pălăria pentru asta (și numai pentru asta)!